13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialBătaie şi focuri de armă în plină stradă la Constanţa

Bătaie şi focuri de armă în plină stradă la Constanţa

Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă după ce, azi noapte un bărbat a tras două focuri de avertisment, cu un pistol cu gaze pentru a-i alunga pe trei indivizi necunoscuţi care îi atacaseră prietenul la bătaie, în stradă, la intrarea în staţiunea Mamaia, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Gelu Manolescu,î n jurul orei 22.00, cei doi prieteni au ieşit dintr-un restaurant din apropierea Satului de Vacanţă din Mamaia, iar unul dintre ei, Mihai Constantin, de 60 de ani, a fost atacat, în momentul în care intenţiona să urce în maşină, de trei bărbaţi necunoscuţi.

Pentru a-l scoate din mâinile agresorilor, prietenul său, Dumitru Gheorghe, de 32 de ani, a scos un pistol cu gaze, deţinut legal, cu care a tras două focuri de armă în plan vertical.

Lovit cu pumnii şi picioarele, Mihai Constantin a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale necesare, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru identificarea agresorilor şi spun că ar putea fi vorba despre un conflict spontan, dar nu exclud nici ipoteza unor reglări de conturi.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...
Ultima oră
Pe aceeași temă