21.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialPatru persoane au fost rănite într-un accident din Huedin

Patru persoane au fost rănite într-un accident din Huedin

Patru persoane au fost rănite, azi, în urma unui accident de pe DN1 (E 60), la ieşirea din municipiul Huedin, informează Mediafax.

Accidentul s-a produs după ce un autoturism al cărui şofer a vrut să depăşească un tir a intrat pe contrasens şi a lovit alte două maşini.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Gina Pop, a declarat că accidentul a avut loc la ieşirea din municipiul Huedin spre Oradea, fiind provocat de un şofer care a intrat în depăşirea unui tir, iar maşina acestuia a lovit alte două autoturisme care circulau regulamentar din sens opus.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, locotenentul Andrei Biriş, a declarat, la rândul său, că la faţa locului au intervenit patru autospeciale, o maşină de descarcerare, trei ambulanţe SMURD şi două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă din Huedin.

Două persoane aflate în autoturismul care a intrat în depăşire au avut nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare şi au fost transporate în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) 1 Cluj. Alte două persoane au fost rănite uşor.

În zonă se circulă cu dificultate, pe un singur sens, dar nu s-au format coloane de maşini.

Cele mai citite

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...
Ultima oră
Pe aceeași temă