30 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialMihailovici: "Titular sau nu, Mutu revine"

Mihailovici: “Titular sau nu, Mutu revine”

Suspendarea lui Adrian Mutu expiră mâine, iar atacantul Fiorentinei va reveni în teren de duminică, în ciuda incidentului de la finalul săptămânii trecute, când jucătorul a supărat din nou conducerea clubului şi opinia publică după ce a bătut un barman.

Sinişa Mihajlovici, antrenorul Fiorentinei, a declarat după victoria din Cupa Italiei cu Empoli, scor 1-0, că Mutu va fi în teren duminică, la meciul contra echipei Catania, însă încă nu a decis dacă românul va fi titular. „Am discutat cu Adrian, e liniştit, se antrenează bine şi e concentrat. Sigur va fi în teren duminică, vom vedea dacă va fi titular sau va intra pe parcursul meciului, pentru că nu are meciuri şi nu a mai jucat de zece luni”, a declarat Mihajlovici.

La liniştea lui Mutu a contribuit şi decizia tribunalului care a hotărât că pentru cele nouă luni de suspendare va primi 50 la sută din salariul său, nu va fi o oprire totală a veniturilor aşa cum ceruse Fiorentina pentru perioada în cauză. Mutu şi-a primit banii până în martie şi o parte din aprilie, apoi nu a mai încasat nimic, în aşteptarea sentinţei.

Cum pedeapsa lui Mutu, pentru că a fost depistat pozitiv cu sibutramină la începutul acestui an, expiră mâine, absenţa atacantului din teren la meciul de duminică ar mai putea fi dictată doar de conducerea clubului pentru a blama atitudinea nesportivă a atacantului din weekend-ul trecut.  

Cele mai citite

Banca Mondială finanțează proiecte medicale, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Ciolacu

Banca Mondială finanțează în România proiecte medicale, de învățământ, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului...

Tragedie la pelerinajul de la Mecca. 14 persoane au murit

Pelerinajul anual musulman Hajj în Arabia Saudită a fost marcat de o tragedie pentru pelerinii iordanieni, după ce 14 persoane din Iordania au pierit...

Începe renumărarea voturilor la două secții din Sectorul 2

La două secții de votare din Sectorul 2 al Capitalei începe acțiunea de renumărare a voturilor, în urma alegerilor desfășurate în ziua de duminică,...
Ultima oră
Pe aceeași temă