13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialUn alpinist român a murit în Mont Blanc, după o cădere de...

Un alpinist român a murit în Mont Blanc, după o cădere de 600 de metri

Un alpinist român în vârstă de 38 de ani a murit, vineri, după o cădere de peste 600 de metri produsă în timp ce cobora de pe Mont Blanc, pe care tocmai îl escaladase în condiții de iarnă, au anunțat salvatorii, citați de AFP, informează Agerpres.

"El cobora de pe Mont Blanc, pe care îl escaladase împreună cu o altă persoană", a declarat pentru AFP locotenentul Pelisson, din cadrul Plutonului de jandarmerie de munte de la Chamonix. El a precizat că alpinistul a căzut de la peste 600 de metri de pe Dome du Gouter, unul dintre punctele traseului clasic de ascensiune, și că trupul a ajuns într-o crevasă.

Alarma a fost dată de un ghid care se afla în refugiul de pe vârful Gouter și care l-a văzut căzând. Trupul neînsuflețit al românului a fost scos din crevasă și adus în vale, în timp ce autoritățile consulare au fost anunțate.

Există mai multe itinerarii pentru cucerirea Mont Blanc, dar pe calea clasică — care include Tete Rousse și vârful Gouter — și-au găsit sfârșitul în acest an 11 persoane, care au murit între 15 iunie și 15 septembrie, potrivit lt. Pelisson.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă