16.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăVasilescu (BNR): Ieşirea din criză e o iluzie. Nu se apropie nicăieri...

Vasilescu (BNR): Ieşirea din criză e o iluzie. Nu se apropie nicăieri în lume

Lumea este departe de a ieşi din criză, şi mai departe de acest moment se află România, a spus, la The Money Channel, consilierul guvernatorului Bancii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu, explicând că recesiunea este doar o etapă a crizei şi că ţara noastră va înregistra creştere economică pozitivă de-abia în 2011, informează realitatea.net.

Consilierul guvernatorului BNR a explicat că, în momentul în care România va parcurge două trimestre de creştere economică, se va confrunta cu vulnerabilităţi în privinţa pieţei creditelor, a muncii, şi că cei care vorbesc de ieşirea economiei României din criză dau semnale false, creează iluzii.

 “Finalul crizei nu se apropie nicăieri în lume, cu atât mai puţin la noi. Trebuie să facem nişte departajări, recesiunea este o fază, criza are mai multe segmente. Recesiunea se referă la creştere economică, la PIB, măsurăm pe orizontală şi pe verticală, trimestru la trimestru şi trimestrul acesta faţă de anul trecut. Două trimestre consecutive de creştere nu se poate întâmpla anul ăsta. Nimeni nu mai spune că putem ieşi din recesiune anul ăsta dar foarte multe persoane spun că anul viitor. Nu ieşim din criză, raportul FMI spune că rămâne vulnerabilă secvenţa financiară, este călcâiul lui Ahile. Nu ieşim repede din povestea asta, vom avea încă de a face cu blocaje de credite, criza pieţei muncii rămâne, a restructurării rămâne. Ieşirea din criză e o iluzie, salariile pot să crească, dar nu ieşim din criză”, a spus Vasilescu.

Reprezentantul BNR este de părere că România va depăşi recesiunea la anul dar va ieşi din criză la 6-7 luni după celelalte ţări. România va marca o scădere economică de 1,9% anul acesta, cea mai severă dintre ţările emergente din Europa Centrală şi de Est, urmând ca, în 2011, să înregistreze cea mai slabă creştere, de 1,5%, conform unui raport publicat, săptămâna trecută, de FMI.

România a devenit, potrivit unui raport al FMI publicat luni, ţara cu cel mai scăzut nivel de trai din Uniunea Europeană. Produsul intern brut al României pe cap de locuitor, raportat la puterea de cumpărare, a scăzut anul trecut cu 6% faţă 2008, până la 11.869 de dolari. Până anul trecut, Bulgaria era ţara europeană cu cel mai scăzut nivel de trai, însă statisticile FMI arată că Bulgaria a înregistrat anul trecut un produs intern brut pe cap de locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, de 11.883 de dolari, peste cel al României. Estimările incluse în baza de date a FMI arată că decalajul dintre cele două ţări se va mări până în 2015 în favoarea vecinilor de la sud de Dunăre.

Vasilescu este de părere că România nu poate fi pe ultimul loc din punct de vedere al bunăstării, întrucât calculele la baza cărora stau aceste date nu sunt tocmai exacte, ţara noastră devansând Bulgaria dar şi alte ţări din UE în privinţa avuţiei ţării.

“România nu mi-o pot imagina ca pe o ţară care trebuie să împartă sărăcia şi nu într-un top al bunăstării pe ultimul loc. Aici calculele nu sunt întotdeauna foarte exacte, sunt mai multe metodologii, PIB-ul pe cap locuitor este principalul criteriu al bunăstării, dar nu înseamnă avuţia ţării, PIB-ul pe locuitor este cantitatea totală de producţie într-un an, la care se adaugă avuţia ţării. Toate astea ne situează înaintea Bulgariei şi înaintea altor ţări din UE”, a explicat Vasilescu.

Cele mai citite

RL a pus din nou ALPAB la tuns iarba

Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), instituție subordonată Primăriei Capitalei, susține că a demarat lucrări de cosire a ierbii din zona Piața Unirii,...

Transumanismul și inteligența artificială

Caracterizat sintetic, umanismul este concepția care-și asumă centralitatea omului în univers și îndeamnă la acțiuni de sprijinire a oamenilor, de eliberare și emancipare a...

Cum condamnă ministerul lui Radu Oprea România la pierderi financiare. Falimentul LIDO, o societate deținută de statul român. Corupție la nivel Înalt?

Înalți demnitari, personaje controversate din Servicii și oameni din justiție se numără printre persoanele care luptă pentru falimentarea Lido SA, o companie în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă