25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialUn nou-născut din Gorj a murit după ce ambulanţa care îl ducea...

Un nou-născut din Gorj a murit după ce ambulanţa care îl ducea la spital a făcut pană

Un nou-născut prematur din Gorj a murit, sâmbătă, într-o ambulanţă care a făcut pană în timp ce îl transporta la un spital din Tg. Jiu, potrivit NewsIn.

Copilul s-a născut prematur în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă la Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu. Din cauza stării sale de sănătate precare, medicii de la Bumbeşti-Jiu au decis să îl trimită la o unitate medicală din Târgu-Jiu. Nou-născutul a fost preluat de către o ambulanţă care, pe Drumul Naţional 67 Bumbeşti-Jiu-Târgu-Jiu, a făcut pană.

În momentul în care a observat că a făcut pană, şoferul a solicitat prin staţie ca o altă ambulanţă să vină să preia cazul. La scurt timp după ce a fost mutat în cealaltă ambulanţă, copilul a decedat. Directorul Spitalului orăşenesc din Bumbeşti-Jiu, medicul ginecolog Damian Diţescu, nu poate spune dacă copilul a decedat în ambulanţă sau la spitalul din Târgu-Jiu.

“Ceea ce ştim cu siguranţă este că nou-născutul avea probleme de sănătate şi se afla în stare gravă. Nu se ştie exact unde a decedat, dar cert este că atunci când a fost preluat de cealaltă ambulanţă era în viaţă. Pe drum s-a întâmplat să facă pană. Drumul naţional care face legătura între oraşul nostru şi Târgu-Jiu este groaznic, plin de gropi, va deveni în scurt timp impracticabil”, a spus medicul Damian Diţescu.

Trupul neînsufleţit al bebluşului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei.

Cele mai citite

Cum să alegi o florărie online de încredere și să te bucuri de servicii de calitate 

În lumea digitală de astăzi, alegerea unei florării online de încredere poate fi o provocare. Cu o mulțime de opțiuni disponibile, cum vei putea...

Tipuri de gletiere: care sunt și cum alegi modelul potrivit?

Ai în plan finisarea suprafețelor cu glet sau placarea pereților și a podelelor cu plăci...

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...
Ultima oră
Pe aceeași temă