22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăInternațional"Dansul Dragostei 3D", lider în box office-ul românesc de weekend

“Dansul Dragostei 3D”, lider în box office-ul românesc de weekend

Filmul “Dansul Dragostei 3D/ Step Up 3D” a fost lider în box office-ul românesc în weekend-ul premierei, cu încasări de 400.086 de lei şi 17.621 de spectatori, informează Agenţia Champions, potrivit Mediafax.

Pelicula a avut premiera pe 3 septembrie. În “Dansul Dragostei 3D”, povestea dansatorilor din primele două filme ale seriei continuă, spectatorii putându-se bucura de toate coregrafiile de excepţie în format 3D. Filmul poate fi vizionat în cinematografele Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), Movieplex, CinemaPro, The Light Cinema, Odeon Cineplex (Cluj), Cityplex (Constanţa) şi în reţeaua Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Bacău, Iaşi, Piteşti şi Timişoara).

Pe poziţia a doua s-a clasat liderul de săptămâna trecută “Oameni mari şi fără minte”, cu Adam Sandler, Kevin James, Chris Rock, David Spade şi Rob Schneider, o comedie despre cinci buni prieteni din copilărie, care se întâlnesc după treizeci de ani, împreună cu familiile, în weekend-ul de Ziua Americii. Filmul a avut încasări de 200.713 lei şi 11.145 de spectatori.

Locul al treilea a fost ocupat de thriller-ul SF “Începutul/ Inception”, cu încasări de 139.498 de lei şi 7.682 de spectatori. Dom Cobb (Leonardo DiCaprio) este un hoţ priceput, cel mai bun în domeniul periculoasei arte a extracţiei, adică a furtului de informaţii şi secrete preţioase din subconştientul oamenilor, în timp ce aceştia visează, când mintea lor este cel mai vulnerabilă.

Pe locul al patrulea s-a clasat pelicula fantastică “Ultimul războinic al aerului/ The Last Airbender”, care a avut încasări de 83.010 de lei şi 3.735 de spectatori. În vremuri imemoriale, lumea e împărţită în patru naţiuni cu puteri egale: Tribul Apei, Regatul Pământului, Poporul Focului şi Nomazii Aerului.

Pelicula de aventuri “Machete/ Macete” s-a clasat pe poziţia a cincea, în primul weekend de la lansare, cu încasări de 76.742 de lei şi 3.978 de spectatori. Machete este un fost agent federal, adevărată legendă, un tip cu talente ucigaşe greu de egalat. Toţi îl credeau mort după confruntarea cu Torrez, baronul mexican al drogurilor, însă Machete a fugit în Texas, vrând să dispară şi să-şi uite trecutul tragic. Din distribuţia peliculei fac parte actori precum Danny Trejo, Robert De Niro, Lindsay Lohan, Jessica Alba, Steven Seagal şi Michelle Rodriguez.

În total, weekend-ul trecut, cinematografele româneşti au avut încasări de 1.233.579 de lei şi 62.458 de spectatori.

Cele mai citite

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...
Ultima oră
Pe aceeași temă