23.3 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEuropa şi SUA vor înregistra în continuare creşteri economice slabe - oficial...

Europa şi SUA vor înregistra în continuare creşteri economice slabe – oficial FMI

Europa şi SUA vor înregistra în continuare creşteri economice slabe, în pofida datelor solide privind economia europeană şi, în special, cea a Germaniei, a declarat economistul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Olivier Blanchard, publicaţiei Le Figaro, preluată de Reuters, citat de Mediafax.

 

O încetinire a economiei SUA va avea un impact automat asupra creşterii din Asia pe termen scurt, însă “decuplarea” pieţelor emergente de economiile mari este posibilă pe termen mediu, în condiţiile în care statele din America Latină se vor baza tot mai mult pe cererea internă, a afirmat Blanchard.

“Dacă economia americană încetineşte, situaţia va avea un impact automat asupra Asiei, nu enorm, dar semnificativ”, a menţionat oficialul FMI.

El apreciază, totodată, că guvernele din zona euro elaborează planuri credibile pentru reducerea deficitelor pe termen mediu, iar conţinutul acestor planuri vor calma mai mult pieţele financiare decât termenele limită precise.

“Dacă este vorba de 2013 sau de 2014 nu este important”, a spus Blanchard.

Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...
Ultima oră
Pe aceeași temă