33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialStrategia de Apărare primeşte avizul Comisiilor de politică externă, referirea la presă...

Strategia de Apărare primeşte avizul Comisiilor de politică externă, referirea la presă e menţinută

Comisiile de politică externă ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat favorabil, luni, textul Strategiei Naţionale de Apărare, menţinând referirea la campaniile de presă ca element de vulnerabilitate, potrivit Mediafax.

Potrivit celor doi preşedinţi de comisii, Attila Korodi şi Titus Corlăţean, amendamentul formulat de opoziţie în vederea eliminării acestei referiri din Strategie nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului, Titus Corlăţean, a menţionat că votul de la acest amendament s-a regăsit şi la votul final dat avizului, unde susţinătorii amendamentului s-au abţinut.

Corlăţean a precizat că, din punctul de vedere al comisiilor, cu excepţia referirii la campaniile de presă, textul Strategiei Naţionale de Apărare nu a pus probleme majore de consens.

El a afirmat că a invocat, în sprijinul amendamentului de eliminare a campaniilor de presă, practica europeană, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi standardele europene legate de libertatea presei.

Corlăţean a spus că aceste argumente nu au convins parlamentarii arcului guvernamental, ceea ce a determinat abţinerea de la votul final. “Cred că reprezintă o ameliorare binevenită a textului, sperăm să fie luate în considerare de comisiile de apărare”, a mai afirmat el.

Korodi a precizat că au fost adoptate unele amendamente la textul Strategiei, printre care recomandarea de introducere a elementului de voluntariat pentru rezervişti în Armata română.

Un alt amendament face referire la garantarea şi protejarea minorităţilor naţionale din ţările din regiune.

Potrivit lui Korodi, cele două Comisii au adoptat şi un amendament cu privire la cooperarea regională, cu menţiunea ca şi Turcia să fie avută în vedere ca partener important din perspectivă nord-atlantică.

De asemenea, comisiile au făcut şi două recomandări, care însă nu sunt incluse în textul avizului. Una este o recomandare către instituţiile statului, cu privire la aplicarea metodologiei Uniunii Europene la achiziţiile din domeniul armatei, cealaltă recomandare fiind ca statul român să acţioneze mai coerent pentru a sprijinji investiţiile româneşti în ţările din regiune.

Campaniile de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, diminuarea capacităţii de aplicare a legii de către unele instituţii şi presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice sunt stipulate ca vulnerabilităţi în Strategia de Apărare discutată recent în CSAT.

Cele mai citite

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...
Ultima oră
Pe aceeași temă