22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialDocument plin de greşeli, redactat de elita profesorilor universitari

Document plin de greşeli, redactat de elita profesorilor universitari

Un document oficial trimis de elita profesorilor universitari este plin de greşeli de ortografie. Actul reprezintă evaluarea unui proiect depus în cadrul programului “Resurse umane”, desfăşurat chiar de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, informează realitatea.net.

Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior reprezintă o autoritate care analizează proiecte complexe din toate domeniile ştiinţifice, de la inginerie, ştiinţe umaniste până la medicină sau arte. Proiectele depuse de profesorii universitari sunt analizate de o comisie ce numără aproape 40 de membri. O astfel de evaluare a unui proiect a fost expediată însă cu foarte multe greşeli de ortografie.

În textul evaluării cuvântul “punctaj” este scris în mai multe rânduri ca “puncataj”. La fel de dese sunt şi greşelile în care în loc de “autorul” textului, este scris “autoarul” textului. Cuvinte precum “instituţie”, “filosofic”, “românesc”, “şcoli”, sau “carieră” sunt de asemenea scrise greşit.

Profesorul universitar care a primit evaluarea plină de greşeli de ortografie a reclamat acest fapt instituţiei în cauză. În replică, preşedintele comisiei de evaluare a recunoscut greşeala, precizând că există într-adevăr “câteva scăpări de ortografie”.

Cele mai citite

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă