25.5 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialŞeful Bisericii Catolice din România, numit membru în aparatul administrativ al Sfântului...

Şeful Bisericii Catolice din România, numit membru în aparatul administrativ al Sfântului Scaun

Papa Benedict al XVI-lea l-a numit, marţi, pe Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, membru al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, alături de alţi şapte arhiepiscopi şi episcopi din diferite ţări, informează Arhiepiscopia Romano Catolică.

 

Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor este una dintre cele nouă congregaţii ale Curiei Romane (aparatul administrativ al Sfântului Scaun, care îl ajută pe Papă în conducerea Bisericii), care se ocupă cu tot ceea ce ţine de competenţa Sfântului Scaun privitor la disciplina şi promovarea Liturgiei şi, în primul rând, a Sfintelor Taine.

Condusă de Cardinalul Antonio Cañizares Llovera, Congregaţia are competenţe în sectorul liturgic şi disciplinar.

ÎPS Ioan Robu, în vârstă de 65 de ani, a fost ales la conducerea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti în 1983, iar în 1984 a fost consacrat Episcop, la Roma, de către Cardinalul Casaroli, pe atunci Secretar de Stat în Vatican. La 14 martie 1990 a fost numit Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti.

Cele mai citite

Peste un miliard de euro, investit în apărare. MApN cumpără 12 elicoptere și 12 radare de supraveghere

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un...

Rusia intensifică bombardamentele asupra porturilor ucrainene

Exporturile maritime ale Ucrainei prin porturile de la Marea Neagră sunt aproape complet blocate, după intensificarea atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare.Potrivit agenției EFE, ofensiva...

Sindicatele din Educație critică proiectul legii salarizării: „Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” contestă prevederile proiectului noii legi a salarizării și cer Parlamentului să...
Ultima oră
Pe aceeași temă