Membrii unei familii au venit în Valea Jiului pentru că în Hunedoara nu au mai avut bani pentru chirie, dar au ajuns să locuiască sub un pod.
Nu mai puţin de 18 suflete trăiesc sub un pod din municipiul Petroşani, care duce spre cătunul Dâlja, unde şi-au amenajat o „locuinţă”. Dorm pe saltele găsite la gunoi, iar în loc de aşternuturi şi-au pus saci cu haine şi câte o plapumă ruptă. Au venit aici din municipiul Hunedoara, unde au ajuns din Arad, şi se ascund cât pot de autorităţi, de teamă să nu le ia copiii. Într-un cap de pod au „dormitorul”, iar la mijloc, aproape de apele Jiului, au amenajat „bucătăria”, în fapt o tigaie pusă pe nişte pietre între care făceau focul. „Staţi pe loc, că vă împuşc”, ameninţă cu o puşcă de jucărie o femeie, să-i spunem Maria. „Dacă află, vin să îmi ia copiii. Sunt nepoţii mei, de la cei trei băieţi pe care îi am, dar ţin la ei ca şi la copiii mei. Eu i-am crescut, cu greu, ce ştiu ei…”, spune femeia, care pretinde că are 45 de ani, dar nu vrea să spună cum o cheamă. Tot de teamă. „Lângă mamă trebuie să stea copiii. Plecăm de aici imediat cum au de gând să vină şi să se ia de noi. Faţă de alţii, nu ne trimitem copiii la cerşit şi nici nu suferă de foame”, mai spune aceasta.
Ar munci, dar nu au unde
Ceva mai încolo, pe o saltea, un bărbat tânăr, fratele femeii, stă la soare. E ceva mai vorbăreţ şi se plânge de soarta pe care o are, după ce a trecut şi prin puşcărie. „Am venit la Petroşani ca să mergem la muncă la Obârşia Lotrului, la lemne. N-am găsit să ne angajăm şi la Hunedoara nu ne mai putem întoarce, că nu mai avem unde. Stăm aici, sub pod, până reuşim să găsim de lucru şi să închiriem ceva”, spune tânărul. Are 20 de ani şi este dispus să lucreze orice, numai să i se ofere ocazia. Femeia se plânge şi ea. „Nu are cine să mă ajute. Nu îmi dau nici măcar un băţ de chibrit. Doar îmi iau copiii”, pretinde aceasta. Oamenii nu cer decât să îşi trăiască durerea departe de ochii autorităţilor, care nu văd nici măcar focarul de infecţie de sub podul de la Dâlja.
Bani din bureţi
Pentru că nu sunt din Petroşani, ei nu pot beneficia nici de locuinţe din fondul locativ al localităţii, chiar dacă municipalitatea ar avea spaţii la dispoziţie. „Am încercat să vedem dacă putem primi locuinţă, dar noi nu suntem de aici. Acum aşteptăm să vină sezonul bureţilor, ca să facem un ban pentru lunile de iarnă, când va fi mai greu”, povesteşte tânărul. Trăiesc din ce le mai dau oamenii cu suflet mare sau din vânzarea de fructe de pădure, dar aşteaptă să se facă bureţii în munte, pe care îi vor duce în piaţă la vânzare.
