In clasica comedie frantuzeasca Aripioara sau Picior, Louis de Funès, cel mai mare expert culinar al Frantei, descopera cu oroare ca rivalul sau Tricatel, patronul unui lant de magazine alimentare standardizate si de restaurante fast food, fabrica mancare de tot felul –dar mai ales copane si piept de pui, bucatile de carne cele mai grafice– din plastic, motorina si alte scarbosenii. Iata insa ca acest cliseu al literaturii stiintifico-fantastice, carnea artificiala, e pe cale de a deveni realitate. Mark Post, cercetator la universitatea din Eindhoven, in Olanda, a anuntat recent ca a reusit sa creeze in laborator prima bucata de carne artificiala care -teoretic- se poate manca.
Laboratorul lui Mark Post a creat carne de porc. Sigur, nu din motorina sau plastic, ca in filmul frantuzesc, ci din celule luate de pe un porc viu. Animalul nu a suferit, iar celulele au fost facute sa creasca si sa se inmulteasca in conditii speciale pana au devenit lamele de carne. Desigur, denumirea de „carne” mai depinde si de exigentele culinare ale fiecaruia. Ce a iesit acolo, in laboratorul din Eindhoven, este fibros si consistent, dar nu prea are gust. Cu toate astea, savantul, bio-inginerul, Mark Post, e convinsa ca viitorul alimentar al omenirii depinde de inventia sa. Carnea lui artificiala, crede el, va hrani milioane de persoane.
Inalt, zambind pana la urechi, Mark Post, un specialist in medicina regenerativa, nu este deloc tipul savantului nebun si rupt de lume. Dimpotriva, el e inconjurat de un grup de tinere cercetatoare din mai multe tari, iar colaboratoarea lui cea mai apropiata este o minuscula, tanara si foarte frumos surazatoare olandeza care si-a luat doctoratul cu el. Laboratorul este instalat chiar in mijlocul campusului universitar din Eindhoven.
Istoria inventiei, asa cum o povesteste Mark Post, seamana cu un scenariu de film. La originea ideii se afla un batran olandez care in al doilea razboi mondial a trecut prin lagarele japoneze din Indonezia si care a supravietuit pastrand traumatismul foamei permanente. Octogenarul Willem van Eelen a fost obsedat toata viata de ideea de a putea hrani un numar cat mai mare de oameni cu carne creata din nimic… altfel zis, ideea de a crea o inepuizabila fabrica de proteine. Dupa decenii de insistente si cautari, batranul van Eelen, care in 1995 si-a depus brevetul, el fiind astfel singura persoana din lume care detine o patenta pentru crearea carnii artificiale, a reusit sa convinga un grup de cercetatori si biotehnologi sa se ocupe de asta. Fondurile sunt pentru moment in intregime guvernamentale, iar pentru a le obtine a trebuit, conform legislatiei olandeze, sa fie gasit si un actor comercial, care, iarasi ca intr-un scenariu de film, este un fabricant de carnati.
Proiectul a demarat in urma cu patru ani si jumatate, cu fonduri de 2 milioane de euro de la guvernul olandez, iar in vara trecuta laboratorul din Eindhoven a anuntat deja ca a produs primele tesuturi care teoretic se pot manca. Cu totul, 7 savanti -toti olandezi- lucreaza la asta, impartiti in 3 laboratoare universitare, in Amsterdam, Utrecht si Eindhoven. Principalul laborator este insa aici in Eindhoven. In celelalte doua se practica mai degraba operatii auxiliare.
Celulele care au fost facute sa creasca, explica Mark Post, provin din tesuturi musculare, cele mai eficiente. „Muschiul este o uzina de proteine”, spune el, „cu un randament de aproape 100%”.
Aceasta „carne” este insa deocamdata fara gust si are o consistenta de burete. Un porc viu, adevarat, chiar daca traieste intr-o cocina de 2 m2, are muschi, pentru ca se misca, se tolaneste si se ridica. Bucata de carne din laborator e, in schimb, o masa uniforma si spongioasa. Pentru a remedia acest suparator neajuns, celulelor, care plutesc intr-o solutie de sange fetal luat de la o scroafa gravida, li se administreaza impulsuri electrice pana cand „fac muschi”. Alfel zis, pana cand structura lor devine cu adevarat tridimensionala, facand-o sa fie mai mult decat o simpla foita carnoasa cum e acum.
Imi arata „carnea”. O prima dezamagire. Se vad doar cateva lamele minuscule, 2 pe 0,5 centimetri, tinute pe suporturi individuale, fiecare intr-o baita alimentara.
RL. Ce gust are?
MP. Niciunul, banuiesc.
RL. Ah, nu ati gustat-o? Nu ati incercat-o?
MP. Doamne fereste!… La cat au costat anii astia de cercetari, ar fi ca si cum as baga un milion de euro in gura.
RL. Cum ii veti da culoarea carnii naturale?
MP. Oh, exista tot felul de coloranti inofensivi, numai ca prefer sa nu repet asta prea des. Oamenii s-au obisnuit sa creada ca orice aditiv este daunator in sine. Sa luam numai hormonii. Stiti ce reactii se produc in mintea oamenilor atunci cand cineva pomeneste de hormoni in carne… or, hormonii sunt ceea ce ne face sa crestem si sa ne dezvoltam. La fel si cu grasimile. Celulele carnii pe care cautam noi sa o fabricam sunt hranite cu grasimi pentru a creste. Nu toate grasimile au un efect negativ. Folosim de pilda grasimile de tip omega 3, mult mai binefacatoare pentru organism decat toate celelalte, insa le folosim intr-o proportie mica, amestecate cu alte lipide. Asta pentru ca omega3 sunt grasimile pe care le gasim in pesti si nu am vrea sa fabricam o carne cu gust de hering, sau de somon. In cele din urma, insa, vom crea toate felurile de carne: de vita, de oaie, de porc, de peste. Daca ceva arata ca o bucata de carne si are gustul carnii, oamenii o vor manca, nu?
RL. Dar ce da gustul unei carni? stiti, exista oameni care mananca de-a valma orice fel de carne, fara a cauta sa distinga daca e vaca, porc, pasare, etc… Gustul e totusi diferit. Ce da gustul unei carni?
MP. Grea intrebare. Grasimile in primul rand, apoi fierul si sangele. Putem fabrica primele doua, insa carnea noastra va fi o carne lipsita de sange, intrucat… ei, da, e paradoxal la prima vedere, insa aceasta carne nu va avea vase de sange. Ele ar putea fi fabricate artificial, la un cost enorm, insa asta ar ridica prea mult pretul carnii, iar ideea este tocmai aceea de a fabrica un produs ieftin.
RL. Peste cati ani credeti ca vom avea asta in farfurie?
MP. Cred ca 5 ani e o data mult prea optimista, insa as spune ca 10 ani e un termen realist.
RL. Cum ramane insa cu chestiunile morale?
MP. Nu vad ce are morala de a face aici. Dimpotriva, consumand aceasta carne vom rezolva anumite dileme morale. De pilda, animalele nu vor mai suferi. Pe de alta parte, vom continua sa mancam carne, lucru absolut indispensabil. Din punct de vedere biologic, noi nu suntem programati sa fim vegetarieni. De aceea trecerea brusca la un regim vegetarian duce la atatea probleme gastro-intestinale. Va fi o carne care, daca vreti sa vorbim de morala, din punct de vedere moral si filosofic nu va fi carne. Va fi, dimpotriva, un substitut infinit mai sanatos, intrucat o vom curata de toate grasimile nedorite. Gratie inventiei noastre si vegetarienii convinsi vor putea manca linistiti carne. Tot asa, sutele de milioane de hinduisti si budisti se vor putea hrani cu fileuri si muschi de vita.
Evident, dincolo de considerentele practice, asta ar insemna si disparitia multor traditii legate de sacrificarea animalelor. E inca recenta indignarea robusta starnita in Romania atunci cand s-a anuntat ca porcii nu vor mai putea fi injunghiati guitand in curte, ci vor trebui mai intai anesteziati, etc… Cum adica? Si ce s-ar intampla cu toata atmosfera festiva din jurul injunghierii, cu copiii care primesc fasii de sorici si basica porcului, sa o umfle? Si aici vine de indata ideea care arata pentru ce va fi extrem de dificil sa se comercializeze o asemenea inventie, chiar si in tarile sarace.
Il intreb daca stie ca in multe culturi, precum in Islam si in Iudaism, este interzis a se consuma carnea unui animal, altminteri curat, daca animalul respectiv nu a fost omorat potrivit unur reguli precise. In primul rand omorarea se face taindu-se beregata, iar animalul trebuie sa fie constient atunci cand se intampla asta. Or, carnea produsa industrial nu va avea nici vase de sange si nici sange de orice fel ar fi. Iar, pe deasupra, numele Domnului nu va fi fost pronuntat asupra ei la injunghiere.
Pare deodata putin derutat.
MP. In atatia ani de dezvoltare a proiectului, nimeni nu a subliniat asta. E o problema, intr-adevar. Bun, daca unii nu vor dori sa o manance, foarte rau pentru ei, insa dupa aceea nu vor mai trebui sa se planga ca duc lipsa de proteine si calorii.
Nu, Mark post nu a vazut filmul Aripioara sau Picior, insa spune, razand pana la urechi:
MP. Din punct de vedere al relatiilor publice, cel mai eficace ar fi sa recrutam un mare sef bucatar francez, unul din cei cu multe stele Michelin, si sa-l aducem sa gateasca feluri minunate din carnea noastra. Si, desigur, sa depasim obstacolul psihologic. Oamenii se crispeaza atunci cand aud despre ce e vorba, fara a intelege cat de curate sunt procedeele de fabricare. Un obstacol psihologic intalnim si in cautarea unor celule cat mai eficiente. Ar trebui sa putem folosi, de pilda, celule embrionare, intrucat acestea sunt singurele care se pot inmulti la infinit. Sunt insa constient ca asta ne-ar pune probleme de comunicare cu publicul. Stiti care e problema traducerii retetelor de laborator in limbaj profan.
RL. Ca atunci cand omul de pe strada afla ca tesuturile pe care le fabricati sunt tinute in sange fetal de scroafa gravida?
MP. Ati fost vreodata curios sa aflati ce se gaseste intr-un hamburgher?
Cand il parasesc e tocmai ora mesei si, desigur, pe prag ne uram unul altuia: Pofta buna!…
