15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieInspectia Muncii, 235.000 de lei amenzi companiilor ce trimit români la muncă,...

Inspectia Muncii, 235.000 de lei amenzi companiilor ce trimit români la muncă, în străinătate

Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare totală de 9,2 milioane de lei în urma unor acţiuni de control din domeniile construcţiilor, întreţinerii şi reparaţiilor de autovehicule şi a agenţilor de plasare a forţei de muncă în străinătate.

Pentru a verifica situaţia cetăţenilor români care doresc să muncească în străinătate, Inspecţia Muncii a organizat, în luna mai, o campanie naţională pentru verificarea agenţilor de plasare a forţei de muncă în străinătate.

Întrucât activitatea în domeniile Construcţii şi Întreţinere şi reparaţii autovehicule nu a fost întreruptă, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19, Inspecţia Muncii a mai organizat acţiuni de control la nivel naţional, în aceste domenii de activitate, care au vizat în principal identificarea muncii nedeclarate, precum şi verificarea respectării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă, arată IM, într-un comunicat remis Revistei Tranzit.

Verificarea agenţiilor pentru plasare de forţă de muncă în străinătate s-a desfăşurat în perioada 11 mai – 22 mai 2020.

„În cadrul Campaniei, inspectorii de munca au verificat atât cei 287 de agenţi de plasare a forţei de muncă, însumând 348 de sedii sociale şi puncte de lucru, cât şi societăţi comerciale care au ca obiect principal de activitate cod CAEN 7810 “activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă”, rezultând un total de 444 de acţiuni de control. Ca urmare a deficientelor constatate, au fost aplicate amenzi în valoare de 235.000 lei şi au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficientelor.”

Cele mai frecvente deficienţe identificate şi sancţionate de inspectorii de munca au fost neincluderea tuturor elementelor obligatorii prevăzute în contractul de mediere şi în contractul individual de muncă şi netransmiterea trimestriala, la inspectoratul teritorial de muncă, a situaţiei privind contractele de mediere încheiate cu solicitanţii locurilor de muncă şi persoanele angajate în străinătate.

„Numărul persoanelor care apelează la agenţii de plasare a forţei de muncă este foarte mic, cei mai mulţi romani preferând să plece pe cont propriu. În acest sens, recomand tuturor cetăţenilor romani care sunt în căutarea unui loc de muncă în străinătate să apeleze linia telefonică Tel Verde: 021.371.88.33, pusă la dispoziţie de Inspecţia Muncii, pentru a fi îndrumaţi de personal specializat”, a declarat inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii, Mihai Uca.

În perioada 18 – 23.05.2020, au fost desfăşurate acţiunile de control în construcţii şi întreţinerea şi repararea autovehiculelor.

În domeniul relaţiilor de muncă, au fost efectuate 2.307 acţiuni de control, inspectorii de muncă constatând că 235 de angajatori au utilizat munca nedeclarată, fiind descoperite 454 de persoane care desfăşurau muncă fără forme legale. Dintre acestea, 77 erau salariaţi care, deşi aveau contractele de muncă suspendate, au fost identificaţi desfăşurând activitate.

Au fost aplicate amenzi în valoare de 8.380.000 lei, iar pentru neconformităţile constatate au fost dispuse 2.066 de măsuri. „În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de munca au efectuat 1.705 acţiuni de control identificând 3.292 de deficienţe, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de 838.500 lei şi au dispus măsuri de remediere”, mai arăta sursa citată.

De asemenea, pentru trei angajatori, inspectorii de munca au dispus sistarea activităţii, în 23 de situaţii s-a dispus oprirea lucrului, iar în alte 7 cazuri s-a solicitat oprirea echipamentelor de muncă.

Cele mai frecvente deficienţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca au constat în exploatarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă electrice, neasigurarea echipamentelor individuale de protecţie şi lipsa controlului utilizării acestuia, precum şi neasigurarea unor sisteme de protecţie colectivă la lucrările de construcţii.

În prezent, la nivelul inspectoratelor teritoriale de muncă, se desfăşoară şi acţiuni de control pentru verificarea respectării de către angajatori a prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Până la data de 27.05.2020, au fost efectuate 1.343 de acţiuni de control, activitatea de verificare aflându-se în desfăşurare.

Cele mai citite

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Președintele Columbiei a oferit informații eronate. “A citit din coloana greșită”

Munițiile și armele care lipsesc din armata columbiană sunt mult mai puține decât cifrele raportate de președintele Gustavo Petro în această săptămână, se arată...
Ultima oră
Pe aceeași temă