13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCondamnat în dosarul lui Horia Uioreanu, omul de afaceri Ioan Bene este...

Condamnat în dosarul lui Horia Uioreanu, omul de afaceri Ioan Bene este în concediu

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, a declarat joi pentru Mediafax că în cazul lui Ioan Bene a fost ridicată măsura controlului judiciar din decembrie 2015.

”În urma deciziei Curţii de Apel Cluj, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Cluj. Pe numele a doi bărbaţi din municipiul Cluj-Napoca (Horea Uioreanu – n.red.), respectiv comuna Iclod, judeţul Cluj, (Vasile Pogăcean – n.red.) au fost emise mandate de executare a unor pedeapse de 6 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, tentativă de complicitate la infracţiunea de spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv 3 ani închisoare pentru dare de mită. Al treilea bărbat (Ioan Bene – n.red.) a fost dat în urmărire naţională deoarece nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei. Persoanei respective i se ridicase măsura controlului judiciar din decembrie 2015”, a spus Pop.

Potrivit procedurii legale, poliţiştii fac cercetări iar în cazul în care apar indicii temeinice că persoana vizată s-ar sustrage mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea va fi sesizată instanţa pentru a dispune emiterea unui mandat european de arestare.

Avocatul lui Ioan Bene, Mihai Neamţu, a declarat, joi că omul de afaceri este plecat ”în concediu”, acesta neputând preciza dacă este în ţară sau în străinătate. Uioreanu şi Pogăcean au fost încarcerați de miercuri în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla după ce Curtea de Apel Cluj i-a condamnat definitiv la șase ani şi patru luni de închisoare, respectiv trei ani de închisoare.

Ioan Bene conduce mai multe firme care au derulat proiecte cu Consiliul Judeţean Cluj, printre care cel de construire a noii piste de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj Napoca. Acesta are în derulare şi proiecte imobiliare, dar este şi cumpărătorul fostului hotel ”Continental” din centrul municipiului Cluj-Napoca, pe care vroia să îl reabiliteze. Bene mai este cercetat şi într-un alt dosar de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Cele mai citite

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....
Ultima oră
Pe aceeași temă