12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportGoran Ivanisevic sare în apărarea lui Djokovic

Goran Ivanisevic sare în apărarea lui Djokovic

 

“Este uşor să fim cei mai inteligenţi din lume acum. Novak a încearcat să facă un lucru bun, ceva ce avea un caracter umanitar, după ce cu toţii am fost închişi timp de trei luni. Eu pot să accept critica conform căreia nu aveam nevoie de o sărbătorire a evenimentului şi de o petrecere într-un bar de noapte în Belgrad. Dar, nimeni nu a fost forţat să se distreze, să danseze, să-şi scoată tricourile, să profite de muzică”, a spus Ivanisevic pentru canalul sportiv balcanic Sportklub.

“Încă o dată, cine poate avea certitudinea că infecţia a început acolo? Marko Paniki, antrenorul de fitness al lui Novak Djokovic, nu a fost la petrecere, dar este pozitiv. Eu am fost cu Novak la Belgrad în fiecare zi, ca şi la Zadar, iar el este pozitiv la coronavirus şi eu nu. Poate cineva să-mi explice asta? Sau cum este posibil ca Miljan Amanovic, fizioterapeutul lui Novak, să trateze cotul lui Grigor Dimitrov la Zadar, iar testul său a ieşit negativ”, a adăugat Goran Ivanisevic.

Marţi, sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial, a anunţat că a fost testat pozitiv la Covid-19 în cadrul turneului caritabil pe care l-a organizat în Balcani.

Pe lângă “Nole”, bulgarul Grigor Dimitrov (19 ATP), croatul Borna Coric (33 ATP) şi sârbul Viktor Troicki (184 ATP) au fost la rândul lor infectaţi în cursul aceleiaşi competiţii, unde puţini spectatori au purtat măşti de protecţie, iar jucătorii s-au îmbrăţişat pe teren sau într-un bar de noapte, fără nicio restricţie de contact.

Cele mai citite

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă