13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialMicrobuz cu turişti israelieni căzut în Salina Slănic

Microbuz cu turişti israelieni căzut în Salina Slănic

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, autovehiculul s-ar fi răsturnat la intrarea în salină, în tunelul care duce spre zona turistică.

În urma incidentului, mai multe persoane au fost rănite, însă deocamdată nu se cunoaşte numărul lor.

La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe, informează Agerpres.

Directorul salinei, Anghel Belea, a declarat că toţi pasagerii implicaţi în eveniment au fost scoşi la suprafaţă, în zona de îmbarcare, unde vor fi evaluaţi medical.

Accidentul s-a produs pe traseul dintre suprafaţă şi mina turistică, iar la acest moment accesul în Salina Slănic nu este afectat, a precizat sursa citată.

În vara anului 2014, liftul care cobora în subteranul Salinei Slănic s-a defectat, iar de la acel moment accesul turiştilor în interior se face cu microbuze.

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...
Ultima oră
Pe aceeași temă