Multi dintre noi suntem atrasi de un trecut din ce in ce mai indepartat. Plutim spre ceva ce nu poate fi pipait ori masurat. N. Densusianu era si el fascinat de pamantul acestei tari si era convins ca aici ar fi adevarata Hiperboree, taramul fermecat unde ar fi salasluit chiar in trup zeii din mitologia clasica elena. Un punct de vedere desigur naiv, aspru taxat de oamenii de stiinta, chiar de un istoric de anvergura lui Vasile Parvan, care oricum vedea mai departe de litera de o schioapa a documentelor.
Ne intrebam insa care este posteritatea unui asemenea istoric? si in general putem sa reflectam asupra ideii de posteritate. Derapajul de la tracologie la tracomanie a fost aproape de la sine inteles in epoca lui Ceausescu care in nationalismul sau delirant, altminteri viclean orchestrat pentru a-si atrage populatia insufletita de sentimente antirusesti, nu stia ce sa mai faca pentru a ne scoate buricul pamantului. Unii carturari de valoare au cazut in capcana si asa s-au dus pe lumea cealalta. Dupa 1990 am avut romanele lui Pavel Corut si ale lui Ion Tugui, fie-i tarana usoara. Ele sunt de cea mai pura extractie protocronista si vad in biata noastra tarisoara calcata de toti in picioare un fel de tezaur mirific unde s-ar strange toate bogatiile spiritului. Ridicol de buna seama, dar constituie un bun exemplu al felului cum se poate degrada psoteritatea. Candoarea superba a lui Nicolae Densusianu si mai apoi a lui Vasile Lovinescu a fost caricaturizata de asemenea tendinte care nu au nici o legatura cu adevaratul inteles simbolic al unor denumiri de munti si de ape, asa cum cei doi istorici si totodata hermeneuti au incercat sa le explice in operele lor.
Posteritatea de altminteri este o chestiune delicata. Tu arunci o idee iar aceasta in timp, in functie de nivelul tot mai scazut de pregatire intelectuala a urmasilor, se degradeaza pana ajunge o maimutareala a ceea ce tu initial ai vrut sa arati. De la Dacia preistorica la Etiopia Europei iarasi distanta nu a fost mare. Poate au existat aici niste mari si temute sanctuare. Acum nu mai a ramas decat o natie corcita, care bolboroseste in cautarea uni nivel de trai mai bun. Licoarea zeilor e exilata in cazanul de tuica spre care priveste trist micul producator autohton.
