15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalRusia neagă acuzaţiile privind susţinerea hackerilor

Rusia neagă acuzaţiile privind susţinerea hackerilor

“Considerăm aceste acuzaţii şi speculaţii drept exemple clare ale unei politici imprudente, provocatoare şi nefondate împotriva Rusiei. Suntem dezamăgiţi de faptul că astfel de afirmaţii serioase au fost făcute publice, fără a fi prezentate dovezi şi fără nicio încercare a Marii Britanii de a clarifica situaţia cu partea rusă”, a declarat ambasada într-o declaraţie emisă luni.

“Având în vedere că, în ultimele zile, presa britanică, instigată prin declaraţii oficiale, a început din nou să exploateze problema ameninţărilor cibernetice din Rusia, avem impresia că publicul britanic este pregătit pentru un atac cibernetic al Marii Britanii împotriva Rusiei”, se mai arată în comunicat.

“Rusia nu intenţionează să efectueze atacuri cibernetice împotriva Marii Britanii. Ne aşteptăm ca guvernul britanic să declare acelaşi lucru”, a spus ambasada.

Statele Unite şi Marea Britanie au acuzat luni că hackerii susţinuţi de agenţii guvernamentale din Rusia au atacat sisteme cibernetice din întreaga lume, în cadrul unei campanii de spionaj care a vizat instituţii, companii, infrastructură esenţială şi chiar persoane private.

Cele mai citite

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...
Ultima oră
Pe aceeași temă