17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSport"Peluza Cătălin Hîldan", acționară la FC Dinamo

“Peluza Cătălin Hîldan”, acționară la FC Dinamo

“FC Dinamo Bucureşti anunţă că a cooptat în rândul acţionarilor ‘Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan’, oferind noului acţionar şi unul dintre cele cinci locuri în Consiliul de Administraţie al clubului. Astfel, implicarea suporterilor va fi, din acest moment, una directă în viaţa administrativă şi decizională a societăţii. Am apreciat foarte mult că, spre deosebire de alte situaţii, cei de la ‘Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan’ au fost adepţii principiului fapte şi nu vorbe. Ei sunt cei care au ţinut viu spiritul lui Dinamo, prin coregrafii, prin ataşamentul necondiţionat pentru club în ultima vreme, indiferent de rezultate. Dinamo datorează acestor suporteri identitatea şi existenţa sa”, se arată în comunicatul citat.

Oficialii dinamovişti anunţă totodată că gruparea va fi organizată după modelul “socios” al cluburilor mari din Europa. “Acesta este doar primul pas dintr-un proiect extrem de serios, filtrat până la ultimele detalii, cu o foaie de parcurs care va face ca, în câţiva ani, Dinamo să fie un club modern, organizat după modelul socios, asemenea marilor cluburi ale Europei. Mai multe detalii despre seriozitatea acestui proiect veţi primi, în viitorul apropiat, chiar de la ‘Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan’. Îi invităm pe toţi dinamoviştii să strângă rândurile, uşa lui Dinamo fiind deschisă pentru toţi! Doar uniţi putem scrie istorie”, se menţionează în comunicat.

Anunţul făcut de conducere vine într-o perioadă în care în presa de specialitate apar constant zvonuri conform cărora acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, negociază cu mai mulţi investitori vânzarea clubului.

Cele mai citite

Blat PSD-PNL la alegerile locale din Maramureș

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București, însă în țară alianța merge „unsă” și un exemplu elocvent este situația din Maramureș. După arestarea edilului de...

Gata cu cariera de profesor a lui Klaus Iohannis. Președintele s-a pensionat

Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, care a fost rezervată pentru președintele Klaus Iohannis timp de aproximativ 27...

Jignitul secolului – premierul României jignit de cetățenia română!

Partidul SOS România a transmis un comunicat de presă referitor la faptul că premierul României este jignit de cetățenia română. "Domnule Ciolacu, în 2024 românii nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă