13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportVIDEO Handbal: SCM Craiova a câștigat Cupa EHF

VIDEO Handbal: SCM Craiova a câștigat Cupa EHF

Reușită istorică pentru SCM Craiova. Handbalistele din Craiova au reușit să întoarcă diferența de patru goluri din turul finalei cu Vipers Kristiansand, din Norvegia. Oltencele au câștigat, vineri seară, returul de pe teren propriu cu scorul de 30-25 și au adus în România trofeul Cupei EHF, a doua competiție europeană ca importanță după Liga Campionilor.

În faţa a 4000 de spectatori şi a altor sute de fani care au privit partida din afara sălii, pe un panou uriaş, SCM a făcut o partidă mare, la un moment dat conducând cu 9 goluri. Scorul pauzei a fost 19-12.

Finalul le-a aparţinut însă oaspeţilor, care au avut golul calificării în vârful degetelor. După o gafă în ofensiva noastră, nordicele au recuperat şi păreau că vor înscrie golul decisiv pe final. Iulia Dumanska a avut, însă, două parade senzaţionale, păstrând Cupa EHF în Bănie.

CSM București joacă, sâmbătă, de la ora 16.15, contra formației maghiare Gyor ETO, semifinala din Final Four-ul Ligi Campionilor de la Budapesta.

 

 

 

Cele mai citite

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă