13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTrei ani de închisoare cu executare pentru o șpagă de 60 de...

Trei ani de închisoare cu executare pentru o șpagă de 60 de lei. O sentință a justiției din România

Acum trei ani, Poliția și Parchetul lansau o campanie ambițioasă, generos mediatizată, împotriva „nașilor” – a controlorilor de tren care iau mită.

Unii dintre cei trimiși în judecată au beneficiat de clemența magistraților și au primit pedepse mai blânde pe motiv că și-au recunoscut fapta. Un caz șocant este însă cel al fostei controloare CFR Tatiana Nicoleta Baumann, care a fost judecată și găsită vinovată că a primit o mită în valoare de 60 de lei, în schimbul căreia ar fi permis unui grup format din patru pasagere să călătorească cu trenul de la Brașov până la Sinaia.

Pentru această unică faptă, fără a avea antecedente penale, Baumann a fost condamnată de o judecătoare de la Curtea de Apel Brașov la trei ani, trei luni și trei zile de închisoare cu executare.

Polițiste sub acoperire

Cazul a avut mai multe aspecte stranii. În primul rând, șpaga de 60 de lei a fost oferită de patru tinere călătoare care erau polițiste în civil și care fuseseră instruite de procuror și trimise în tren special pentru a convinge controlorii să accepte mită.

Această situație încalcă principiul “loialității probelor” din Codul de Procedură Penală, care stabilește că “este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe”.

În al doilea rând, controloarea Baumann a susținut pe tot timpul procesului că pentru întreaga sumă de 60 de lei (pe care anchetatorii au considerat-o mită) ea a tăiat o chitanță chiar în ziua comiterii faptei pentru care a fost condamnată: 28 martie 2014, iar ulterior, la data de 29 mai 2014,ea a predat cei 60 de lei la CFR.

Rechizitoriul împotriva șefei de tren a fost întocmit în februarie 2015 de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. În primă instanță, în februarie 2016, Tribunalul Brașov a decis achitarea lui Baumann. Parchetul a făcut apel, iar ulterior, în mai 2016, Curtea de Apel Brașov a decis condamnarea definitivă. 

Patru ani pentru o găină

O altă sentință stranie a condamnat o bătrână de 72 de ani la patru ani de închisoare cu executare. Bătrâna din Focșani, Maria Cociorvan,a fost găsită vinovată de faptul că a dat mită o găină și suma de 1.000 de lei, în schimbul cărora cerea să-i fie angajată o rudă la spital.

Cazul a intrat în atenția opiniei publice în anul 2016, când s-a aflat că bătrâna suferea și de o serie de boli grave – hepatită și cancer. Aceste boli au fost, de altfel, motivele pentru care, până la acel moment, bătrâna nu fusese trimisă în pușcărie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...

BEC: Tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot va fi luni, 29 aprilie

Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al...
Ultima oră
Pe aceeași temă