16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalComisia Europeană poate amenda producătorii auto cu până la 30.000 euro pe...

Comisia Europeană poate amenda producătorii auto cu până la 30.000 euro pe autoturism

Principalele norme stabilite să intre în vigoare de la 1 septembrie vizează independența și calitatea testelor efectuate înainte de introducerea pe piață a unui autoturism. Serviciile tehnice care efectuează teste și inspecții ale noilor modele de autovehicule vor fi supuse unui audit independent, pe baza unor criterii stricte de obținere și păstrare a desemnării acestora de către statele membre. Autoritățile naționale de omologare de tip fac acum obiectul unor evaluări inter pares pentru a se asigura că normele relevante sunt implementate și respectate în mod riguros pe întreg teritoriul UE.

„Noul cadru îmbunătățește, de asemenea, verificările efectuate asupra vehiculelor care circulă deja pe piață și sunt puse în vânzare de către concesionari. De acum înainte, statele membre sunt obligate să testeze în mod regulat un număr minim de automobile și pot în prezent să ia măsuri de salvgardare împotriva vehiculelor neconforme de pe teritoriul lor, fără a aștepta ca autoritatea care a acordat omologarea de tip să ia măsuri.”, anunță Comisia Europeană.

În plus, Comisia Europeană poate acum să efectueze verificări ale conformității vehiculelor în laboratoare sau pe șosea. În cazurile în care producătorii încalcă legislația în materie de omologare de tip (de exemplu, dispozitive de manipulare sau declarații false), instituția europeană poate dispune retragerea de pe piață la nivelul UE și le poate impune acestor producători sancțiuni de până la 30.000 euro pe autoturism. Până acum, numai autoritățile naționale care au efectuau omologarea de tip a autoturismului puteau impune astfel de măsuri.

Cele mai citite

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...
Ultima oră
Pe aceeași temă