15.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialCentrul Caransebesului, revendicat de fostii proprietari

Centrul Caransebesului, revendicat de fostii proprietari

Floarea Cristescu a cerut, in baza Legii 10/2001, terenul pe care se afla cladiri si ruine ale unei biserici medievale din secolul al XII-lea. Casa care a apartinut familiei femeii a fost demolata inainte de 1990, iar pe locul respectiv administratia locala din perioada aceea a construit blocuri. Doar o parte din proiect a fost realizat. Ruinele bisericii medievale gasite cu prilejul sapaturilor pentru constructii au fost pastrate. Cererea de retrocedare a fost respinsa de catre primarie, dar Cristescu a contestat decizia in instanta. Ea a obtinut o sentinta favorabila din partea Tribunalului Caras-Severin.
"Aici au fost case, eu nu voi aduce atingere sitului arheologic din apropiere, voi construi exact ca si biserica de alaturi. In expertiza tehnica aflata la dosar se precizeaza ca este un simplu teren de constructie, nu este terenul de sub sit, sau de sub biserica", a declarat petitionara. Secretarul Primariei Caransebes, Ana Bratu, sustine contrariul: "Pe terenul solicitat se afla unele cladiri ale unei biserici construite in secolul al XII-lea. Dansa s-a folosit de prevederile Legii 10/2001 si a atacat dispozitia noastra in contencios administrativ. Asteptam ca instanta sa se pronunte definitiv si irevocabil", a declarat Bratu.
Reprezentantii municipalitatii i-au oferit femeii si titluri de despagubire, dar aceasta nu vrea decat teren in centrul civic, dorinta care nu poate fi realizata. Mai mult, executivul local a dat o dispozitie prin care se subliniaza imposibilitatea restituirii in natura a imobilului solicitat deoarece dupa ce casa a fost demolata, proprietarii au primit despagubiri in valoare de peste 80.000 de lei.

Cele mai citite

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...

EXCLUSIV. Băneasa nu e lăsat aeroport de rezervă pentru Otopeni. Avioanele de pe Otopeni, nevoite să treacă munții într-un motor, în caz de urgență

Aeronavele care sunt nevoite să aterizeze de urgență după decolarea de pe Otopeni sau înainte de aterizarea pe acest aroport, în cazul unor defecțiuni...

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă