21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCabinetul Tradiceanu

Cabinetul Tradiceanu

Pana la urma, a facut greseala vietii sale. Patetic, demagogic, lamentabil, ipocrit. Ca o gluma sinistra de 1 aprilie. Promitand o Romanie prospera si invocand interesul national. Fagaduind ca de acum inainte nu vor mai fi scandaluri. Ca vom trai sub guvernarea PNL-UDMR ca intr-o tara de vis. Altfel spus, din robinetele de la Palatul Victoria cetatenii vor servi gratis numai lapte si miere. Daca era mai atent, dupa ce si-a citit ieri declaratia, ar fi auzit cum ticaie deja ceasul decesului sau politic. A inceput numaratoarea inversa. Interesant este ca Tariceanu pare a nu-si da seama de consecintele radicalei sale decizii de eliminare a PD.
Premierul a fost botezat in toate felurile: Slabiceanu, Razgandeanu, Moliceanu. S-a dovedit a fi Tradiceanu. Mai intai l-a tradat pe Traian Basescu, care l-a propus si sustinut pentru a ajunge premier. Acum isi tradeaza fara sa clipeasca partenerii din Alianta, culmea, dand vina pentru decizia sa tot pe democrati. Fara cei pe care i-a tradat ieri fara sa clipeasca, n-ar fi putut sa fie premier nici macar o secunda. Este gata sa dea vina pe oricine l-ar impiedica sa-si exercite in continuare misiunea. Care misiune se dovedeste a fi distructiva: pentru el, pentru partidul pe care-l conduce, pentru Romania. Este cea mai jalnica agatare de scaun de catre un premier din toate cate au fost. Nu in cele din urma, a tradat electoratul.
Culmea este ca liderii liberali din jurul premierului si-au luat masura de siguranta prin care vor putea oricand face pasul inapoi si sa spuna ca singurul vinovat pentru situatia dezastruoasa este Tariceanu. In momentul in care toti sustinatorii sai au semnat ca-l desemneaza pe primul ministru sa rezolve criza si sa gaseasca formula de guvernare pe care o considera necesara pentru a asigura supravietuirea la guvernare a PNL, s-a inteles ca autografele au fost pentru eliminarea PD din Executiv. In realitate, gestul colegilor primului ministru are un alt inteles, mai profund. Ei s-au asigurat astfel ca in orice moment vor avea pe cine sa dea vina pentru esec. Se inghesuie toti la posturi. Dar, oricat de vocali ar fi acum in sustinerea lui Tariceanu, intr-un final, in momentul bilantului, e greu de crezut ca vor accepta sa se sinucida in masa impreuna cu premierul. Din pacate pentru ei, acest calcul meschin este inutil.
Pesedistii s-au intrecut in a sustine ca ei habar n-au avut, ca n-au aflat pana in ultima clipa amanunte despre configuratia politica a noului Guvern. Dupa ce i-au cerut transant sa elimine PD, ei ar vrea sa se creada ca l-ar fi lasat pe Tariceanu in definitiv sa decida singur ce va face. Liderii PSD spun ca ei nu stiu nimic, ca n-au negociat nimic. si il lauda. Sa fim seriosi: daca Geoana si Iliescu s-au inteles cu Tariceanu sa-i voteze noul guvern, nu-l vor ataca acum. Ci cand le va veni lor bine, in preajma campaniei electorale. Deocamdata isi freaca mainile de bucurie. Ei si toti coruptii care se bucura ca au scapat de Macovei. Pesedistii deja il tin in sah. Chipurile, abia azi vor decide daca-i voteaza propunerea. Lasandu-se pe mana PSD, orice i se poate intampla. stie ca oricand il pot pica in Parlament, deci nu va iesi din cuvantul lor, caci isi iubeste functia. Culmea ar fi sa-l tranteasca la vot din prima! Sunt totusi slabe sanse. PSD a revenit la guvernare. Oamenii lui Iliescu isi vor putea trece realizarile pe numele lor. Altfel, il vor tine din scurt pe Tariceanu criticandu-l continuu, pentru orice. Scandalul nu va incepe insa imediat. Vor fi vreo doua saptamani de pace. Mai au nevoie de sustinerea PNL pentru suspendarea lui Basescu. Dupa care, cu toti strategii din dotare, Tariceanu tot nu va reusi sa se mai descurce.
Ieri am asistat la un moment important: declansarea secventei de autodistrugere a ultimului partid istoric din Romania.

Cele mai citite

ANAF va avea un compartiment de Evidență Operativă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a înființat un compartiment de Evidență Operativă, anunță un articol publicat pe site-ul termene.ro. Noul departament al ANAF va...

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în 2 săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă