13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis atacă la CCR legea privind presemnalizarea radarelor

Iohannis atacă la CCR legea privind presemnalizarea radarelor

Șeful statului consideră, printre altele, că prevederile nu au rolul de a duce la îmbunătăţirea siguranţei rutiere.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate pe legea privind presemnalizarea prin panouri a maşinilor de poliţie cu radar, şeful statului considerând, printre altele, că prevederile nu au rolul de a duce la îmbunătăţirea siguranţei rutiere.

Referitor la prevederea potrivit căreia „dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere şi care sunt poziţionate vizibil. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme, cu înscrisuri şi însemne distinctive”. De asemenea, alin. (6) din acelaşi articol al legii criticate dispune obligativitatea presemnalizării dispozitivelor radar utilizate în mod staţionar, prin panouri de atenţionare, instalate pe sensul de mers la o distanţă de 500 – 1000 m în localitate, respectiv de 2.000 – 4.000 m în afara localităţilor”, Klaus Iohannis arată, în sesizare, că prevederile sunt neclare.

Astfel, transmite preşedintele, din formulare nu se înţelege clar dacă poziţionarea vizibilă se referă la autovehicule, la înscrisurile sau la însemnele distinctive ale poliţiei rutiere.

Totodată, nu este clar dacă vizibilitatea trebuie raportată în vreun fel la distanţele de 500 şi 1.000 de metri în cazul amplasării dispozitivelor radar în localităţi, respectiv la distanţe între 2.000 şi 4.000 de metri în cazul amplasării dispozitivelor în afara localităţilor.

În plus, consideră Klaus Iohahnis, această soluţie legislativă se îndepărtează de la scopul instituirii normei, respectiv acela de a conduce la îmbunătăţirea siguranţei rutiere.

Pe 5 iulie, proiectul deputatului PNL, Florin Roman, potrivit căruia prezenţa maşinilor de poliţie cu radar va trebui presemnalizată prin panouri cu 500 – 2.000 de metri înainte, a fost adoptat de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Cele mai citite

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Germania și aliații acuză Rusia de atacuri cibernetice de amploare

Germania a acuzat Rusia că a lansat atacuri cibernetice asupra firmelor sale de apărare și aerospațiale, precum și asupra unor ținte din alte țări,...
Ultima oră
Pe aceeași temă