22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăPoliticăALDE respinge teoria lui Dragnea privind spargerea alianţei cu PSD

ALDE respinge teoria lui Dragnea privind spargerea alianţei cu PSD

“Noi ne vedem de treaba noastră, ca de obicei. A spus-o şi preşedintele săptămâna trecută că exclude orice astfel de speculaţie pe tema aceasta. Noi ne vedem de treabă şi sperăm să avem rezultate aşa cum aşteaptă şi cei care ne-au votat. Coaliţia are treaba de făcută. Coaliţia este solidă. Nu avem probleme”, a afirmat vicepreşedintele ALDE, Andrei Gerea, luni pentru Mediafax.

Întrebat de Mediafax cum ar vedea o reîntoarce spre PNL sau o colaborare cu liberalii şi dacă exclude sau nu o astfel de variantă, Gerea a răspuns: “Cât timp PNL are alte valori nu se poate discuta de niciun fel de altă abordare. Este complicat să ne dăm mâna chiar şi cu proiecte aşa cum ar trebui, proiecte naţionale, de interes national în Parlament, pentru că e totul un politicianism. Sunt lucruri ieftine. Nu putem să discutăm în mod normal nici măcar, cum să spun, au fost nişte modificări la Codul rutier, deci lucruri neutre şi nu le mai putem discuta în altă notă decât politicianistă sau ei nu le discută decât într-o notă politicianistă. Trebuie să schimbe un pic viziunea şi abordarea, pentru că nu se poate aşa”.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat, duminică seară, că la discuţia dintre preşedintele Klaus Iohannis şi liberali, şeful statului le-ar fi spus că el va conduce PNL, dându-le sarcina de a se ocupa de alte partide şi precizând că de negocierile cu ALDE se va ocupa el personal.

“I-a chemat la Cotroceni. Au ieşit pe surse multe informaţii despre discuţia de acolo. Le-a spus din acel moment că el va conduce PNL, nici Orban, nici ceilalţi. A dat sarcină să atragă alte partide şi le-a spus – «mie lăsaţi-mi personal ALDE, că negociez cu ei să iasă din coaliţie»”, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea, duminică seară la Antena 3.

Preşedintele social-democraţilor a spus că informaţiile le are de la cineva care a participat la discuţie.

“În sensul că să-i convingă pe cei de la ALDE şi pe domnul Tăriceanu să iasă din coaliţie. Sunt convins că domnul Tăriceanu nu-şi va distruge cariera politică. A mai refuzat o dată. Am aflat de la cineva de acolo, de la discuţie”, a completat Dragnea.

Cele mai citite

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...
Ultima oră
Pe aceeași temă