13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăEconomieA doua emisiune de titluri de stat Centenar se va închide în...

A doua emisiune de titluri de stat Centenar se va închide în această săptămână

Titlurile de stat, emise de Ministerul Finanţelor, au o valoare nominală de 1 leu, o scadenţă la trei ani, o dobândă anuală de 4,5% plătibilă la termenele din prospectul de emisiune, iar veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat din noua emisiune pot fi cumpărate:
– în perioada 1-22 august 2018 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română din mediul rural;

– în perioada 1-23 august 2018 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română din mediul urban;
– în perioada 1-24 august 2018 de la toate unităţile operative ale Trezoreriei Statului, indiferent de domiciliul fiscal.

Achiziţionarea de titluri poate fi efectuată de către persoanele fizice rezidente majore la data efectuării subscrierii, precum şi de cele care au participat la emisiunea anterioară, din luna iulie. Pentru acest scop, poate fi utilizat atât numerarul, cât şi viramentul bancar, plata putând fi făcută la unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi la oficiile Poştei Române.

Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, însă valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăşi 100.000 de lei. În perioada de subscriere, investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, prin depunerea unei cereri de anulare. După încheierea perioadei, însă, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate.

De asemenea, în caz de deces, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor care prezintă documentele legale necesării atestării calităţii de moştenitori.

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă