17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPreședintele Klaus Iohannis anunță noi restricții, decise la ședința de Guvern

Președintele Klaus Iohannis anunță noi restricții, decise la ședința de Guvern

“Trebuie să fim foarte realişti: sunt necesare măsuri ferme, mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan naţional: şcolile să treacă toate în online, angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara, cel târziu la ora 21,00, circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată, petrecerile trebuie interzise, târgurile şi pieţele închise, portul măştii trebuie să fie obligatoriu peste tot în ţară”, a spus şeful statului, în deschiderea şedinţei de Guvern pe care o prezidează. Iohannia a spus că trebuie să dăm șanse medicilor să trateze cazurile grave în spitale, dar și să continue activitățile economice.

Cu toate acestea, președintele a adăugat că alegerile vor avea loc la termen și a cerut premierului să se implice total pentru organizarea alegerilor în siguranță.

La rândul său, Ludovic Orban a spus că măsurile urmează a fi transpuse în ordonanța de urgență și vor intra în vigoare începând de luni.

Cele mai citite

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...
Ultima oră
Pe aceeași temă