Ministerul Finanțelor lansează luni, 10 august, cea de-a opta ediție din 2026 a programului TEZAUR. Românii pot investi până la începutul lunii septembrie în titluri de stat cu maturități de 1, 3 și 5 ani.
Dobânzile anuale ale programului TEZAUR sunt de 6,20% pentru titlurile cu scadența la un an, 6,75% pentru cele pe trei ani și 7,15% pentru investițiile pe cinci ani.
Veniturile obținute din aceste investiții nu sunt impozitate. Titlurile au o valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată.
Unde pot fi cumpărate titlurile TEZAUR
Perioadele de subscriere diferă în funcție de canalul ales de investitori:
- Ghișeul.ro: între 10 august și 2 septembrie 2026;
- Online, prin SPV: între 10 august și 3 septembrie 2026, pentru persoanele fizice înregistrate în Spațiul Privat Virtual;
- Unitățile Trezoreriei Statului: între 10 august și 4 septembrie 2026;
- Poșta Română: între 10 august și 3 septembrie în mediul urban și până pe 2 septembrie în mediul rural.
Prin intermediul SPV, investitorii pot deschide un cont de subscriere la o unitate a Trezoreriei Statului, pot cumpăra titluri TEZAUR și pot transfera ulterior banii din contul de subscriere către un cont bancar.
Ce trebuie să știe investitorii
Dobânda este anuală și se achită la datele stabilite în prospectul emisiunii. Titlurile TEZAUR pot fi transferate și există posibilitatea răscumpărării anticipate.
Investitorii pot face una sau mai multe subscrieri în cadrul aceleiași emisiuni. O subscriere poate fi anulată doar pe durata perioadei de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Programul se adresează persoanelor fizice care au cel puțin 18 ani la data efectuării subscrierii.
Banii atrași de Ministerul Finanțelor prin această emisiune vor fi utilizați pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.