31 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăPoliticăPNL acuză PSD că folosește instanțele ca instrument politic de blocare a...

PNL acuză PSD că folosește instanțele ca instrument politic de blocare a reformelor

Vicepreşedintele PNL, deputatul Alexandru Muraru, acuză PSD că foloseşte instanţele pentru a bloca a reformele de care România are nevoie. Afirmațiile vin după ce liderul social-democraților Sorin Grindeanu a anunţat că juriştii PSD analizează deciziile Cabinetului demis condus de Ilie Bolojan, avertizând că ar putea fi depuse sesizări penale.

Liberalul Alexandru Muraru susține că planul PSD de a ataca în contencios administrativ actele relevante ale Guvernului este „unul disperat şi mârşav pentru a bloca România”. Obiectivul urmărit este identificarea oricărui argument prin care ar putea să pice reformele obligatorii pentru absorbţia fondurilor din PNRR.

Primele ţinte ale social-democraților sunt deja conturate în privința proiectelor legislative aflate pe ordinea de zi. Legea decarbonizării urmează să fie redepusă, iar în cazul legii privind ANI, amendamentele pregătite de fostul ministru al Justiţiei, Radu Marinescu, sunt anunţate cel târziu pentru luni dimineaţă.

Sorin Grindeanu a anunţat că juriştii PSD verifică dacă deciziile din ultimele două şedinţe de Guvern exced competenţele legale limitate ale Cabinetului demis. În cazul în care se va constata că premierul interimar Ilie Bolojan şi echipa sa au încălcat legea, vor fi depuse sesizări penale sau în contencios-administrativ.

Liderul PSD cere actualului Guvern demis să trimită toate proiectele legate de PNRR la Parlament.

„Pentru că am văzut că sunt decizii luate la Palatul Victoria inclusiv pe subiecte importante legate de PNRR, care sunt astfel vulnerabilizate, cer actualului Guvern demis să trimită toate aceste proiecte legate de PNRR la Parlament. Dacă tot avem sesiune extraordinară, cred că este firesc ca toate asemenea proiecte de care depind miliarde de euro să fie aprobate în procedura parlamentară, pentru a fi siguri că îndeplinim jaloanele şi încasăm banii cuveniţi României!”, a anunţat liderul social-democrat.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Prosumatorii cer TVA zero pentru panouri solare și baterii: România nu mai poate aștepta soluții de avarie pentru energie

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie propune un pachet fiscal prin care investițiile în sisteme fotovoltaice și stocare să fie stimulate prin eliminarea...

Gunoierii din Italia au ajutat la recuperarea unui bilet de loterie în valoare de 1 milion de euro, pierdut de proprietar

Un bilet de loterie câștigător în valoare de un milion de euro a fost recuperat din gunoi în Italia, după ce norocoasa câștigătoare, aflată...

Dominic Fritz spune că primește „cu capul sus” sancțiunea privind conflictul de interese și acuză o campanie a PSD

Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, liderul USR, a declarat marți că primește „cu capul sus” sancțiunea de reducere cu 10% a indemnizației pentru șase...
Ultima oră
Pe aceeași temă