Țara noastră este urmată în clasamentul declinului de Danemarca și Luxemburg, în timp ce Bulgaria, Estonia și Polonia au consemnat cele mai importante creșteri
România a înregistrat cea mai accentuată diminuare a activității din sectorul serviciilor din Uniunea Europeană în luna aprilie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. Țara noastră este urmată în clasamentul declinului de Danemarca și Luxemburg, în timp ce Bulgaria, Estonia și Polonia au consemnat cele mai importante creșteri.
Conform statisticilor europene, producția de servicii din România s-a redus cu 5,8% față de aprilie 2025. Danemarca a raportat un recul de 5,3%, iar Luxemburg unul de 2,9%. La polul opus, Bulgaria a înregistrat un avans anual de 9,3%, urmată de Estonia, cu 6,4%, și Polonia, cu 6%.
Per ansamblu, activitatea din sectorul serviciilor a continuat să crească la nivel european. În aprilie, producția de servicii a avansat cu 1,8% atât în zona euro, cât și în Uniunea Europeană, raportat la aceeași lună din 2025.
În statele din zona euro, cele mai mari creșteri au fost consemnate în transport și depozitare (+3,7%), precum și în informații și comunicații (+5,9%). În schimb, sectorul hotelurilor și restaurantelor a înregistrat o scădere de 2%, iar tranzacțiile imobiliare au coborât cu 0,5%. Activitățile profesionale, științifice și tehnice au crescut cu 1,1%, în timp ce serviciile administrative și de suport au rămas la un nivel similar celui din anul precedent.
La nivelul întregii Uniuni Europene, transportul și depozitarea au avansat cu 3%, sectorul IT&C cu 5,6%, iar activitățile profesionale și tehnice cu 1,5%. Totodată, serviciile administrative și de suport au înregistrat un plus modest, de 0,2%. În schimb, domeniul cazării și alimentației publice s-a contractat cu 1,9%, iar activitățile imobiliare au scăzut cu 0,4%.
Comparativ cu luna martie, producția de servicii ajustată sezonier a crescut în aprilie cu 0,7% în zona euro și cu 0,3% în UE. Cele mai bune evoluții lunare au fost raportate de Belgia (+2,1%), Grecia (+1,6%) și Bulgaria (+1,5%). În schimb, cele mai puternice scăderi au fost înregistrate în Ungaria (-13,9%), Danemarca (-3,2%) și Țările de Jos (-1,9%). România a consemnat, la rândul său, un declin lunar de 1,4%, potrivit datelor Eurostat.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube