11 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSocialPeste 700 de vehicule și peste 400 de stații STB au fost...

Peste 700 de vehicule și peste 400 de stații STB au fost dezinfectate împotriva Covid

Peste 700 de vehicule de transport public și peste 400 de refugii au fost dezinfectate împotriva Covid, a anunțat, duminică, STB.

În acest program au fost igienizate şi decontaminate 369 de autobuze, 144 de troleibuze şi 223 de tramvaie. Acțiunea s-a desfășurat sâmbătă și duminică.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă