33.1 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialO istorie veche de peste 200 de ani

O istorie veche de peste 200 de ani

Peste 30 de unitati de invatamant din judetul Constanta au fost construite intre anii 1809 si 1935. Unele dintre ele au fost reabilitate iar altele urmeaza sa fie cuprinse intr-un astfel de proces in decursul acestui an. Reparatiile capitale ale acestor cladiri trebuie efectuate, potrivit normelor, o data la 25 de ani, insa aceasta prevedere nu este respectata. O data cu trecerea timpului cladirile au devenit neincapatoare pentru generatiile de elevi, asa ca povestea lor s-a pierdut undeva prin moloz. Unele au fost daramate pentru a fi construite spatii mult mai mari si moderne.

Cele mai vechi unitati de invatamant din judetul Constanta au fost construite in anul 1809. Acestea sunt scolile de la Stupina si Abrud. In ceea ce priveste prima cladire, cea de la Stupina, aceasta a fost demolata, in locul ei ridicandu-se una moderna, fara amprenta istorica a vremii. Liceul din Cernavoda a fost construit de Anghel Saligny in anul 1895, o data cu podul care poarta acelasi nume. Cladirea a fost reabilitata in anul 1996 printr-un program al Ministerului Educatiei si Cercetarii. Scoala din Nazarcea a fost construita in 1896 iar Colegiul Pedagogic Constanta in 1889. Este vorba doar de un corp al cladirii, in care acum functioneaza internatul si care se afla in proces de consolidare. Potrivit declaratiilor sefului Biroului Tehnic Investitii din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Constanta, ing. Silica Rosculet, Scoala nr. 11 din Constanta, construita in anul 1921, se afla si ea in proces de consolidare, ca si cele din Aliman, construita in 1881, Tariverde – 1899, Scoala nr. 2 Valu lui Traian – 1939, Pietreni – 1921, Corbu – 1921, Pelin – 1936, Topalu – 1911, Biruinta – 1926, Movilita – 1903, Tepes Voda – 1889, Seimenii Mici – 1915, Seimenii Mari – 1935 si Scoala nr. 13 Constanta, construita in anul 1919.

Cladiri distruse

Unele dintre aceste cladiri s-au pierdut: fie s-au prabusit pur si simplu pentru ca nu au fost conservate, fie au suferit in urma inundatiilor sau au fost daramate, in locul lor fiind construite cladiri moderne. Scoala din Cheia, construita in 1920, a fost luata de ape, autoritatile locale fiind nevoite sa inalte o alta institutie de invatamant. De asemenea, un corp de cladire apartinand Scolii nr. 20 Constanta, datand din 1918, a fost demolat. Scoala din Capidava – 1904 – practic nici nu mai exista din cauza scaderii populatiei scolare. Aici au ramas 4-5 elevi, care invata intr-o cladire ce a apartinut muzeului. Acum este transformata in biserica iar undeva intr-un colt s-a infiintat o sala unde invata inca elevii. Alte cladiri si-au pierdut urma. Localnicii si dascalii stiu ca au existat, insa unde anume, cand, pana cand si de ce nu mai exista nu poate nimeni preciza. Este cazul scolii din localitatea Ciobanu, o constructie din 1850. Cladirea veche nu mai exista, parca a fost inghitita de pamant…

Zone protejate arheologic

Numai in orasul Constanta se afla cinci unitati de invatamant ale caror cladiri sunt protejate. Este vorba despre Colegiul Pedagogic, Colegiul “Mihai Eminescu”, Colegiul “Mircea cel Batran” – cladiri declarate “monument” – si scolile numerele 4 si 5 – declarate zone de protectie arheologica. Colegiul Pedagogic “Constantin Bratescu”, construit in 1889, a fost cuprins intr-un program de reabilitare, pastrandu-se structura veche a unuia dintre corpurile de cladire. Ing. Silica Rosculet a mai precizat ca in acest caz a fost inlocuita tamplaria din PVC cu termopan si s-au facut lucrari de consolidare. “Mihai Eminescu”, construit in 1889, a trecut printr-un amplu proces de consolidare si renovare in 1997, tot prin intermediul unuia dintre programele Ministerului Educatiei si Cercetarii. Colegiul National “Mircea cel Batran”, construit, potrivit rapoartelor ISJ, in 1932, va fi cuprins intr-un program de reabilitare, fara a se modifica linia arhitectonica.

Gradinita din poveste

Un vechi conac boieresc datand de mai bine de o suta de ani a fost transformat in institutie de invatamant. Astfel, prescolarii din localitatea Basarabi invata intr-un spatiu de poveste. Conacul este foarte bine conservat si a fost reabilitat recent, lucrarile finalizandu-se in anul 2004. Potrivit normelor, toate aceste cladiri trebuie consolidate o data la 25 de ani iar instalatiile de alimentare cu apa, energie termica si electrica trebuie revizuite o data la 10 ani. Din pacate, aceste norme nu se respecta din diverse motive. Cea mai frecventa scuza este… lipsa banilor.

Cele mai citite

Iohannis îl va primi pe președintele Italiei

Președintele Klaus Iohannis îl va primi mâine pe omologul său, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la...

Slaba legitimare și urmările ei

Am examinat statul și democrația din zilele noastre și, desigur, sunt interesat să verific evaluările, observând politica din alte țări și din țara mea....

Ministerul Finanțelor continuă măsurile împotriva evaziunii fiscale și introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025

Ministerul Finanțelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări și completări în domeniul gestionării și implementării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, al...
Ultima oră
Pe aceeași temă