16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăȘtirile zileiElevii de la Liceul Pedagogic din Timişoara au început un protest

Elevii de la Liceul Pedagogic din Timişoara au început un protest

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, Aura Danielescu, a declarat pentru News.ro că protestul elevilor de la Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” din Timişoara vine după ce, recent, doi dintre elevi au încercat să sară gardul unităţii de învăţământ. Unul dintre cei doi a reuşit, iar celălalt a fost prins de profesori.

Cei doi elevi au fost chemaţi la direcţiune şi li s-a explicat că au încălcat regulamentul liceului.

Unul dintre elevi a fost susţinut de părinţi, care au transmis conducerii liceului că acesta trebuie să fie liber să facă ce doreşte, să iasă din şcoală atunci când doreşte.

În urma acestui incident, elevi de la mai multe clase din cadrul Liceului Pedagogic din Timişoara au participat la un protest spontan, în curtea şcolii. Este vorba despre aproximativ 300 de elevi care au strigat “Vrem schimbare”.

“Elevii au strigat că vor schimbare. Nu ştim dacă schimbarea conducerii şcolii sau schimbarea regulamentului şcolii. Cert este că ei cer ca elevii să poată să intre şi să iasă din şcoală când doresc. Programul de şcoală este program de şcoală, noi avem o legislaţie în vigoare, avem regulamente, avem acte normative care ne obligă să protejăm elevii, să avem grijă de securitatea lor în incinta şcolii, noi răspundem de viaţa lor şi de siguranţa lor cât timp ei sunt la şcoală şi nu este firesc ca o măsură care nu face altceva decât să-i protejeze să poată să ducă la o asemenea revoltă şi nemulţumire. Copilaşii ar trebui să vină la şcoală şi să rămână în timpul programului de şcoală în incintă. Dacă apar lucruri neprevăzute, pentru care copiii ar trebui să părăsească unitatea de învăţământ, dirigintele este obligat să ia legătura cu părintele şi, cu acordul lui, evident, copilul poate pleca dacă este ceva care impune ieşirea lui din unitate. Sunt măsuri pe care suntem obligaţi să le luăm pentru a proteja copiii”, a spus Aura Danielescu.

Şeful ISJ Timiş a adăugat că părinţii elevilor care au protestat sunt chemaţi la sediul Inspectoratului, luni, pentru a discuta problema.

Cele mai citite

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor afacerilor externe din...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...
Ultima oră
Pe aceeași temă