15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăCultură„Mapping the Paper“: Norbert Filep, un limbaj nou

„Mapping the Paper“: Norbert Filep, un limbaj nou

Expoziția, curatoriată de Liviana Dan, istoric şi critic de artă, curator al Galeriei de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, cuprinde lucrări realizate recent.

Estetica minimalistă și arta conceptuală au regândit practica desenului. Mini-malismul a impus o poziție etică esențială, iar claritatea artei conceptuale a recurs la integrarea materialității și a texturii. Structurat de arhitectură și articulat de geometrie, discursul despre desen a devenit direct, intim, relevant. Prezență neostentativă, desenul rămâne vulnerabil, dar negociază o realitate privată. Izolat de context, desenul poate să fie o iluzie, o fantezie, o reprezentare. Norbert Filep inventează un limbaj nou, mai mult constructiv decât tipologic, fascinat de ego și de acumulare.

O diagramă, un grid tehnic, primește o logică estetică pentru a produce structuri elegante. Culoarea, tonul, detaliile vizuale se pierd în timpul procesului de cartografiere a hârtiei. Entuziasmul romantic pentru fragment devine un vehicul. Un vehicul, un argument al conținutului, al formei și iarăși al hârtiei. Ca în orice transfer estetic, apare o metaforă bizară. Norbert Filep folosește norii ca metaforă pentru viața interioară și realitatea exterioară. 

Norbert Filep trăiește și lucrează la Cluj-Napoca. Este doc-torand la Universitatea de Artă și Design din Cluj, unde a absolvit la specializările grafică, respectiv pictură.

Printre principalele expoziții de grup la care a participat se numără: Light.Color, Mie Lefever Gallery, Ghent, Belgia (2014); Layers, Galeria Nicodim, București (2016); Out of the blue, Galeria Mobius, București (2017); Being Mountains, Being Seas, Lateral Artspace, Cluj (2017); The exquisite corpse drinks the new wine, Galeria Sector 1, București (2017); Elestergrafik, Galeria Hoch+Partner, Leipzig, Germania (2017). La începutul anului 2018 a avut prima expoziție personală de desen inti-tulată -Simple Things, Fabrica de -Pensule, Cluj.
Expoziția va putea fi vizitată până la 10 noiembrie 2018.

Cele mai citite

Germania și aliații acuză Rusia de atacuri cibernetice de amploare

Germania a acuzat Rusia că a lansat atacuri cibernetice asupra firmelor sale de apărare și aerospațiale, precum și asupra unor ținte din alte țări,...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă