25.5 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăPoliticăPonta spune că Pro România poate intra în Parlament, dar partidele mici...

Ponta spune că Pro România poate intra în Parlament, dar partidele mici pierd voturi la numărare

„Pro România, din datele pe care noi le avem, va fi în următorul Parlament, cu o singură condiţie: colegii mei din secţiile de vot să păzească voturile, pentru că partidele mici, după cum ştiţi, pierd voturi la numărat, se anulează, practic acum soarta Pro România este în mâna celor 18.500 de colegi care sunt în secţiile de vot. Mi-aş dori ca numărătoarea să fie corectă, transparentă, pentru că în condiţii de prezenţă atât de scăzută, dacă avem deja şi obişnuitele probleme la numărătoare, legitimitatea următorului Parlament şi următorului Guvern va fi un uriaş semn de întrebare într-o perioadă de criză”, a declarat Victor Ponta, duminică seara, după anunţarea primelor rezultate exit-poll.

În plus, Ponta se declară dispus să înceapă negocierile pentru formarea viitorului guvern cu oricare dintre formaţiunile politice care au intrat în Parlament, mai puţin UDMR.

„Cu UDMR nu vreau şi nu am ce să discut, PMP sper să nu fie cazul. Cu celelalte partide, evident, trebuie să ne aşezăm la masă. (…) Important e să vedem pe cine desemnează domnul Iohannis candidat pentru funcţia de premier. (…) Înainte să am rezultatul final şi numărul de mandate al Pro România, pot să vă spun că suntem într-o mare criză şi sunt dispus să dialoghez cu toate celelalte partide care au fost votate de către români, că îmi plac ori nu îmi plac mie, au fost votate şi sunt legitime în Parlament”, a precizat Victor Ponta, duminică seara, la Antena 3.

Întrebat dacă unicul partid pe care îl exclude din a intra împreună la guvernare este UDMR, Ponta a spus: „Da!”.

El şi-a exprimat speranţa ca „Băsescu să nu mai primească ajutor ca să intre în Parlament”.

Victor Ponta a admis că are „emoţii” referitor la depăşirea pragului electoral, pentru că „în România, din 2009 de la prezidenţiale, una s-a votat şi alta s-a numărat, aşa încât soarta Pro România depinde de 18.500 de colegi care sunt în secţiile de vot”. 

Cele mai citite

SUA a atacat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă. Alerte în mai multe state din Golf

Statele Unite au desfășurat a șaptea noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului, potrivit unui anunț al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM).În paralel, mai multe...

Nicușor Dan respinge ideea alegerilor anticipate: „Un subiect total neserios”

Președintele Nicușor Dan consideră că discuțiile despre organizarea unor alegeri anticipate nu au fundament și arată o abordare lipsită de maturitate din partea clasei...

Peste un miliard de euro, investit în apărare. MApN cumpără 12 elicoptere și 12 radare de supraveghere

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un...
Ultima oră
Pe aceeași temă