În marile centre urbane, prețurile apartamentelor au continuat să urce, în unele cazuri cu ritmuri de două cifre
Piața imobiliară din România se află într-un punct de inflexiune care depășește simpla discuție despre prețuri mari sau salarii prea mici. În spatele statisticilor care arată creșteri accelerate ale costului locuințelor în marile orașe se conturează o schimbare de fond: accesul la proprietate devine, pentru o parte tot mai mare a populației, un obiectiv tot mai îndepărtat, arată o firmă de consultanță, citată de Agerpres.
În marile centre urbane, prețurile apartamentelor au continuat să urce, în unele cazuri cu ritmuri de două cifre, în timp ce veniturile au avansat mult mai lent. București, Cluj, Iași sau Brașov nu mai diferă fundamental în logica pieței: toate funcționează sub presiunea unei cereri susținute, a costurilor de construcție în creștere și a unei componente investiționale tot mai vizibile. Locuința nu mai este doar spațiu de trai, ci tot mai des un instrument de plasare a capitalului.
Un element important, evidențiat tot mai frecvent în analizele de profil, este apariția și consolidarea investitorului instituțional în segmentul rezidențial. Fonduri de investiții, dar și cumpărători individuali cu putere financiară, achiziționează locuințe în serie, uneori încă din faza de proiect, contribuind la accelerarea prețurilor și la reducerea disponibilității reale pentru cumpărătorul final. O parte dintre aceste proprietăți rămân neocupate perioade lungi, tratate mai degrabă ca active de protecție împotriva inflației, decât ca spații locative.
Această dinamică nu este exclusiv locală. În multe economii dezvoltate, intrarea capitalului global în piața rezidențială a schimbat profund raportul dintre cerere și ofertă. După criza financiară din 2008, lichiditatea abundentă și dobânzile reduse au împins investițiile către active imobiliare, transformând locuințele în produse financiare cu randament. Efectul cumulat, în timp, a fost creșterea presiunii pe prețuri și îngustarea accesului pentru cumpărătorii fără capital inițial semnificativ.
În paralel, chiriile nu au urmat întotdeauna aceeași curbă ascendentă ca prețurile de vânzare, ceea ce întărește ideea că piața este influențată puternic de componenta investițională, nu doar de nevoia de locuire. În marile orașe, locuințe noi sunt absorbite rapid de investitori, iar presiunea se transferă indirect asupra celor care caută să cumpere pentru uz propriu.
Problema de fond nu este doar economică, ci și socială. Lipsa accesului la locuințe stabile modifică comportamente, întârzie formarea familiilor și prelungește dependența tinerilor de familia de origine. În acest context, România riscă să intre într-o zonă de blocaj structural, în care proprietatea devine privilegiu, nu etapă firească a parcursului de viață.
Discuția despre reglementare apare inevitabil, dar rămâne dificilă. Intervenția statului într-o piață puternic conectată la fluxurile de capital global poate avea efecte limitate, dacă nu este dublată de politici coerente de locuire, creditare și fiscalitate. Experiențele altor orașe arată că restricțiile punctuale nu sunt suficiente pentru a inversa tendințele, ci cel mult pentru a le tempera.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
