18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăȘtirile zileiFetiţa de 7 ani, dată dispărută, a fost preluată de Protecţia Copilului

Fetiţa de 7 ani, dată dispărută, a fost preluată de Protecţia Copilului

“Atât fetiţa de 7 ani, cât şi fraţii acesteia, doi gemeni cu vârsta de 4 ani, au fost preluaţi joi de la domiciliu şi aduşi la Centrul de primire în regim de urgenţă al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC) Hunedoara. Copiii sunt sănătoşi, dar au acumulate puţine cunoştinţe pentru vârsta lor”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara, Cristina Sav.

Potrivit acesteia, autoritatea pentru protecţia copilului s-a autosesizat din 6 noiembrie despre situaţia de la Petroşani şi, împreună cu Primăria Petroşani, s-a făcut o evaluare a situaţiei familiei. Două zile mai târziu s-a luat decizia preluării în grija statului a celor trei copii.

“Copiii vor fi îngrijiţi de un asistent maternal şi vom propune ca acesta să fie atestat pentru creşterea a trei copii”, a completat reprezentanta DGASPC Hunedoara.

Poliţiştii au găsit, în cursul nopţii de miercuri spre joi, fetiţa de 7 ani, din municipiul Petroşani, care a fost dată dispărută în urmă cu o săptămână, după ce minora a plecat din faţa blocului împreună cu un bărbat, ca să primească alimente de pomană cu ocazia Zilei Morţilor.

Fetiţa se afla în incinta unui cămin dezafectat din municipiul Vulcan, împreună cu bărbatul cu care a plecat din faţa blocului.

Minora a fost transportată la spital pentru evaluarea stării de sănătate, iar medicii au constatat că fetiţa nu a fost agresată.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal ce a fost deschis pentru lipsire de libertate în mod ilegal, urmând a fi dispuse măsuri legale sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani.

Fetiţa se afla în urmărire naţională din data de 5 noiembrie, după ce, pe 4 noiembrie, tatăl fetiţei, aflat în municipiul Timişoara, a reclamat dispariţia minorei la Poliţia Municipiului Petroşani.

Cele mai citite

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă