13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSatu Mare: Traficul de pasageri pe Aeroportul Internaţional a crescut

Satu Mare: Traficul de pasageri pe Aeroportul Internaţional a crescut

Potrivit sursei citate, în luna octombrie a acestui an au fost suplimentate zborurile de la şi spre Londra, dar şi cursele spre Bucureşti.

“Compania Wizz Air a crescut frecvenţele de zbor spre Londra Luton, de la 2 la 3 curse săptămânale, iar acestea sunt operate în zilele de marţi, joi şi sâmbătă. Mai mult chiar, compania aeriană deja a anunţat, tot în această lună, că, din martie 2019, va suplimenta la 4 frecvenţe săptămânale zborurile spre capitala britanică. În această lună, gradul de încărcare a fost de 92,4%, faţă de 86,82% în octombrie 2017. Creşterea semnificativă este pe segmentul intern, respectiv de cu 39,81% mai mult faţă de aceeaşi lună a anului 2017”, au precizat reprezentanţii Aeroportului Satu Mare, citaţi în comunicatul de presă.

În total, traficul de pasageri în luna octombrie a crescut cu 22,66%, raportat la octombrie 2017.

În perioada ianuarie – octombrie 2018, numărul călătorilor a crescut cu 17,87% faţă de perioada similară a anului trecut.

Cele mai citite

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Verzii se mobilizează la Bruxelles cu mesajul ”Alege curajul”

Bruxelles, 3 mai 2024 - Verzii Europeni s-au adunat astăzi pentru mitingul lor electoral sub sloganul "Alege Curajul". Candidații principali Terry Reintke și Bas...
Ultima oră
Pe aceeași temă