15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalUn posibil caz de Ebola, raportat în Suedia

Un posibil caz de Ebola, raportat în Suedia

“Vom avea probabil rezultatele analizelor în această seară. Pentru moment, este doar o suspiciune, este posibil să fie vorba despre o altă boală”, au precizat într-un comunicat autorităţile medicale din regiunea Uppsala, a cărei capitală – oraşul omonim – se află la 70 de kilometri nord faţă de Stockholm.

“Pacientul este tratat în secţia de boli contagioase a Spitalului Universitar din Uppsala şi este ţinut în izolare”, precizează acelaşi comunicat, fără să ofere alte detalii despre identitatea pacientului şi despre modul în care acesta a putut să contracteze maladia.

Bolnavul s-a prezentat mai întâi la spitalul din oraşul Enkoping, aflat în apropiere de Uppsala. El a fost izolat cu rapiditate şi apoi transferat. Serviciul de urgenţă al acelui spital a fost închis, iar angajaţii care au intrat în contact cu pacientul se află sub supraveghere, au precizat autorităţile medicale locale.

Epidemia de Ebola care este în plină desfăşurare în estul Republicii Democrate Congo a făcut deja peste 360 de morţi. Este cea de-a zecea epidemie de Ebola în această ţară după identificarea bolii, în 1976.

Cele mai citite

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă