Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat, luni, apelul pentru înființarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar autorizate cu statut de școli-pilot pentru anul școlar 2026–2027.
Potrivit instituției, unitățile de învățământ care doresc să obțină acest statut trebuie să fie incluse în rețeaua națională de unități-pilot, aprobată prin ordin de ministru.
„În anul şcolar 2026 – 2027, unităţile de învăţământ preuniversitar pot primi statutul de şcoală-pilot, cu condiţia înscrierii în reţeaua de unităţi-pilot ce va fi aprobată prin ordin de ministru, până la data de 30 iulie 2026″, informează MEC.
Statutul de școală-pilot va fi acordat în conformitate cu Ordinul de ministru nr. 4.575/03.06.2024, care aprobă metodologia-cadru privind înființarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu acest statut.
Calendarul depunerii și evaluării proiectelor
Unitățile de învățământ interesate pot depune aplicațiile în perioada 16 martie – 29 mai 2026.
Evaluarea proiectelor de pilotare va avea loc în termen de 30 de zile de la depunerea aplicației, iar rezultatele vor fi comunicate în același interval.
În cazul în care apar nemulțumiri, contestațiile pot fi depuse în două zile lucrătoare de la primirea rezultatului, urmând să fie soluționate în cinci zile lucrătoare.
Ulterior, ordinul de ministru pentru includerea unităților în rețeaua de școli-pilot va fi emis în maximum 20 de zile de la comunicarea rezultatului evaluării.
Aplicațiile trebuie transmise în format electronic, la adresa de e-mail [email protected].
Ce tipuri de proiecte pot propune școlile
Ministerul precizează că școlile pot depune proiecte care vizează testarea unor soluții inovatoare în sistemul de educație.
Printre domeniile care pot fi pilotate se numără:
- noi modele de management al unității de învățământ, inclusiv variante de finanțare alternativă;
- inovații la nivel de curriculum sau arii curriculare;
- metode diferite de organizare și predare a disciplinelor din trunchiul comun;
- modele de dezvoltare a carierei didactice, inclusiv mentorat și noi trasee profesionale pentru profesori;
- variante alternative de organizare a programului școlar;
- forme de colaborare inovatoare între școli, universități, organizații neguvernamentale sau agenți economici.
Ministerul: drepturile elevilor nu vor fi afectate
Reprezentanții ministerului subliniază că participarea la proiectele-pilot nu va limita drepturile elevilor sau accesul acestora la sistemul de evaluare.
„Elevilor/Preşcolarilor/Antepreşcolarilor care învaţă în şcolile-pilot nu le sunt afectate/restrânse drepturile stabilite prin documentele legale în ceea ce priveşte accesul la educaţie, evaluare, transfer, participare la evaluări şi examene naţionale”, precizează Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.