14.3 C
București
marți, 20 octombrie 2026
AcasăLifestyle„Colectiv” a câștigat Premiul publicului LUX 2021 acordat de Parlamentul European

„Colectiv” a câștigat Premiul publicului LUX 2021 acordat de Parlamentul European

„După perioada pe care tocmai am parcurs-o, oamenii simt o nevoie crescândă și presantă să se reunească, nu doar în spații de dezbatere, dar și în alte spații precum cinematografele. Cultura și filmul sunt expresii ale vitalității noastre creative și economice, dar mai ales ale vitalității democratice a societăților noastre.” a spus David Sassoli la prezentarea trofeului în cadrul unei ceremonii care a avut loc într-o formulă hibridă.

La acceptarea premiului, Alexander Nanau a adus un omagiu victimelor și familiilor implicate în tragedia „Colectiv”, precum și presei independente care a investigat acest caz.

„Vrem să luptăm cu corupția și vrem o presă liberă în Europa. Societățile nu evoluează dacă nu avem cultură, educație și presă independentă. Este datoria dumneavoastră să susțineți cetățenii, să reglementați investițiile în cultură și educație și să protejați jurnalismul”, a adăugat regizorul.

 

Colectiv al regizorului și producătorului român Alexander Nanau

Acest documentar poartă numele unui club din București unde în 2015 un incendiu tragic a ucis 27 de tineri, iar alți 180 au fost răniți. Documentarul urmărește o echipă de jurnaliști care investighează motivul pentru care 37 dintre victimele arsurilor au murit în spitale, deși rănile nu erau atât de grave încât să le pună viața în pericol. Ei dezvăluie nepotismul și corupția care costă vieți omenești, dar arată totodată că oameni hotărâți și curajoși pot răsturna sistemele corupte.

Celelalte două filme nominalizate au fost Încă un rând al regizorului danez Thomas Vinterberg și Corpus Christi al regizorului polonez Jan Komasa.

 

Citiți mai multe despre filmele nominalizate la Premiul publicului LUX.

 

Clasamentul final a fost stabilit combinând votul publicului și votul eurodeputaților, fiecare grup având o pondere de 50%.

 

Pandemia Covid-19 a afectat puternic industria creativă și cinematografică. Proiecțiile în cinematografe ale celor trei filme finaliste au fost limitate, fiind înlocuite în principal de evenimente și proiecții online. Publicul a putut evalua filmele până pe 23 mai, iar deputații europeni până pe 8 iunie.

Cele mai citite

Evaluarea Națională 2027: când au loc simularea, examenele și afișarea rezultatelor finale

Ministerul păstrează și pentru sesiunea din 2027 posibilitatea ca elevii să își consulte lucrările, înainte de a decide, dacă solicită recorectarea acestoraMinisterul Educației a...

Mihai Ghigiu, Dan Neculăescu și Radu Marinescu, avizați favorabil pentru ministerele propuse în Guvernul Niculescu

Mihai Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dan Neculăescu, nominalizat la Ministerul Afacerilor Externe, și Radu Marinescu, propus pentru continuarea mandatului la...

De ce se numește Black Friday «Vinerea Neagră»? Povestea surprinzătoare a zilei reducerilor

Black Friday este una dintre cele mai importante zile pentru comerțul din Statele Unite, marcând în mod tradițional începutul sezonului cumpărăturilor de sărbători. Magazinele...
Ultima oră
Pe aceeași temă