30.5 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiSorana Cîrstea, victorie clară la US Open! Românca și-a asigurat cecul și...

Sorana Cîrstea, victorie clară la US Open! Românca și-a asigurat cecul și o așteaptă revanșa cu Muchova

Cîrstea a trecut în două seturi de Solana Sierra și se pregătește de duelul cu favorita numărul 13.

Sorana Cîrstea (35 de ani, 71 WTA) a debutat cu dreptul la US Open, reușind o victorie lejeră în fața argentiniencei Solana Sierra (21 de ani, 74 WTA). Românca s-a impus cu 7-5, 6-0, după o oră și 12 minute de joc, pe arena Billie Jean King NTC.

A fost primul meci oficial dintre cele două sportive și al optulea succes consecutiv pentru Cîrstea, care săptămâna trecută câștigase titlul la Cleveland.

Revanșa cu Muchova, miza turului doi

În turul secund, Sorana va avea parte de un test dificil. O va înfrunta pe Karolina Muchova (13 WTA), cea care a trecut în runda inaugurală de Venus Williams, scor 6-3, 2-6, 6-1.

Partida are o încărcătură specială pentru româncă, întrucât cehoaica i-a blocat drumul spre prima semifinală de Grand Slam chiar la US Open, în urmă cu doi ani.

Cele două s-au întâlnit până acum de șase ori, iar Muchova are avantaj clar, cu cinci victorii.

După succesul cu Sierra, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 154.000 de dolari, dar miza sportivă este mult mai mare: șansa de a obține prima victorie în fața Karolinei Muchova într-un moment decisiv.

România va fi reprezentată în turul secund și de Jaqueline Cristian, care a produs o surpriză eliminând-o categoric pe Danielle Collins, scor 6-0, 6-2. Ea o va întâlni pe Ashlyn Kruger în runda următoare.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Frații Tate, reținuți în SUA la solicitarea Marii Britanii. Noi acuzații grave

Andrew și Tristan Tate au fost arestați în Florida, în baza unei cereri de extrădare formulate de autoritățile britanice, într-un dosar care include noi...

Controverse înaintea Adunării Generale a ONU: primarul New Yorkului analizează dacă îl poate aresta pe Netanyahu

Declarațiile au provocat o reacție dură din partea reprezentantului Israelului la Națiunile UnitePrimarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat că examinează, împreună cu...

Avertizare de inundații. Cod portocaliu în șase județe și Cod galben în alte 22

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis duminică avertizări hidrologice Cod portocaliu și Cod galben, valabile până luni la prânz,...
Ultima oră
Pe aceeași temă