25.5 C
București
marți, 23 iunie 2026
AcasăSocialAdministrațieDragoș Pîslaru va activa mecanismul european RESTORE pentru zonele afectate de inundații...

Dragoș Pîslaru va activa mecanismul european RESTORE pentru zonele afectate de inundații din Moldova

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că va activa mecanismul european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore. Demersul va permite, potrivit demnitarului, alocarea rapidă a milioane de euro din fonduri europene către zonele din Suceava și Neamț afectate de inundații, transmite Antena 3 CNN.

De asemenea, Dragoș Pîslaru a anunțat că, pe lângă cei 30.000 de lei alocați pentru fiecare locuință distrusă, Guvernul va adopta un nou pachet de ajutoare și va activa Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.

Ministrul Investițiilor Europene a anunțat sâmbătă pe Facebook că va activa, în premieră pentru România, mecanismul european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore (inundații, incendii sau furtuni).

„Este pentru prima dată când acest instrument va fi folosit în România și el ne va permite să relocăm rapid milioane de euro din banii europeni către zonele afectate pentru a sprijini refacerea infrastructurii, a locuințelor și a micilor antreprenori din zonă”, a scris Dragoș Pîslaru pe Facebook.

Totodată, acesta a precizat că Guvernul va activa Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, prin care există posibilitatea ca România să acceseze sute de milioane de euro pentru reconstrucția zonei însă acești bani vor ajunge abia peste câteva luni, procesul fiind unul de durată.

Dragoș Pîslaru a anunțat și un nou pachet de ajutor care va fi aprobat în Guvern în perioada următoare, după finalizarea evaluării pagubelor.

Ministrul Investițiilor Europene i-a criticat, fără să le dea numele, pe Călin Georgescu și George Simion și George Simion, care s-au plimbat vineri prin Broșteni, oraș devastat de inundații, cu alaiuri de susținători după ei și camere de filmat.

„Cum să nu ajuți cu absolut nimic în dezastrul inundațiilor din Neamț și Suceava: aduni niște clanuri de interlopi; chemi televiziunile să te filmeze; intri pe live-uri pe TikTok ca să te vadă fanii murdar de nămol; te urci cu bocancii pe durerea și suferința oamenilor doar-doar reușești să câștigi și tu niște capital electoral”, a scris Dragoș Pîslaru pe Facebook.

Ambulanțe și elicoptere pentru intervențiile de la fața locului

Prin comparație, ministrul Proiectelor Europene a amintit că Guvernul a alocat imediat sume de până la 30.000 lei per familie și au fost dislocate toate efectivele necesare de intervenție și ajutor, de la medici și pompieri, până la ambulanțe și elicoptere.

„Din prima clipă a declanșării inundațiilor, prim-ministrul Ilie Bolojan, ministra Mediului Diana Buzoianu, secretarul de stat Raed Arafat și ceilalți colegi implicați au depus toate eforturile pentru a pune la adăpost viețile omenești și pentru a minimiza efectele acestui regretabil dezastru;

Mai departe, ne vom asigura că pagubele materiale vor fi remediate și reconstrucția zonei va începe imediat.

Atât sufletește, cât și profesional, am fost din prima clipă și voi rămâne în continuare alături de familiile greu încercate din aceste zone.

În final, vreau să le mulțumesc adevăraților eroi ai zilei — salvatorii și voluntarii care au intervenit în teren, punându-și chiar propria viață în pericol pentru salvarea celor aflați în primejdie”, a mai precizat Dragoș Pîslaru.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

PNL propune un pact politic până la finalul anului pentru instalarea rapidă a unui guvern

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat după consultările de la Palatul Cotroceni că liberalii propun un acord politic valabil până la sfârşitul anului pentru...

Dosarul lui Keita ajunge în instanță! Rapid așteaptă verdictul înaintea cantonamentului

Procurorii au finalizat cercetările în cazul fotbalistului Rapidului implicat într-un accident rutier mortal.Dosarul în care este implicat Kader Keita se apropie de o nouă...

ANAF a descoperit primul caz de minare ilegală de criptomonede. Peste 400 de echipamente, confiscate

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au identificat la Satu Mare o operațiune clandestină de minare a criptomonedelor, desfășurată într-o clădire dezafectată.Potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă