12.1 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSportFotbalRuptură totală! Garnacho o sfidează pe Manchester United și apare în tricoul...

Ruptură totală! Garnacho o sfidează pe Manchester United și apare în tricoul rivalei

Alejandro Garnacho e din ce în ce mai aproape de plecarea de pe Old Trafford, iar ultima sa mișcare a fost o provocare publică la adresa clubului.

Alejandro Garnacho, considerat unul dintre cei mai promițători jucători ai generației sale, pare hotărât să forțeze plecarea de la Manchester United. Tânărul argentinian s-a aflat în centrul unui scandal după ce a postat pe Instagram o fotografie în care poartă tricoul lui Aston Villa, rivala directă a clubului de pe Old Trafford.

Fotografia a fost făcută în Ibiza, unde Garnacho își petrece vacanța, dar contextul este unul exploziv: tricoul purtat este cel pe care Marcus Rashford l-a îmbrăcat în sezonul trecut, cât timp a fost împrumutat de United la Aston Villa. Deși este posibil ca gestul să fi fost unul banal, timingul și tensiunile dintre Garnacho și club fac ca totul să pară o sfidare intenționată.

Scânteia a fost finala Europa League

Relația dintre Garnacho și antrenorul Ruben Amorim s-a deteriorat brusc după finala Europa League, pierdută cu 1-0 în fața lui Tottenham. Argentinianul nu a fost titularizat, fiind introdus abia în minutul 71, ceea ce l-a enervat profund.

„Până la finală, am jucat în fiecare rundă a competiției și am ajutat echipa. Și apoi vine finala și joc doar 20 de minute?!”, a spus Garnacho după meci, potrivit surselor engleze.

Ruben Amorim a reacționat imediat și nu l-a convocat pe Garnacho pentru ultima partidă de campionat, chiar împotriva lui Aston Villa – echipa al cărei tricou avea să-l poarte ulterior în vacanță. Atacantul argentinian nu s-a oprit aici:

„Sezonul nostru a fost unul de rahat! Viitorul meu? Voi încerca să mă bucur de vacanța de vară care urmează și apoi vom vedea ce se întâmplă”, a transmis el, alimentând speculațiile privind un transfer.

Chelsea, cea mai probabilă destinație

Tricoul lui Aston Villa pare să fi fost doar o formă de ironie la adresa clubului, nu o aluzie directă la o mutare. Cel mai aproape de semnătură este Chelsea, formație care l-a dorit și în iarnă. Atunci, Manchester United a refuzat să-l cedeze, însă acum conducerea ar fi dispusă să negocieze un transfer în schimbul unei sume cuprinse între 60 și 70 de milioane de euro.

O altă variantă a fost Bayer Leverkusen, unde Garnacho ar fi fost antrenat din nou de Erik ten Hag, însă clubul german s-a retras din cursă după ce a aflat pretențiile financiare ale englezilor.

În acest moment, ruptura dintre Garnacho și Manchester United pare ireversibilă. Fotografia din Ibiza a fost doar cel mai recent episod dintr-un conflict care a escaladat rapid și care pare să anunțe finalul aventurii argentinianului pe Old Trafford.

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Christina Applegate, anunț neașteptat după mai bine de cinci ani: medicii au diagnosticat-o greșit cu scleroză multiplă

Actrița americană Christina Applegate a dezvăluit marți că a fost diagnosticată în mod greșit cu scleroză multiplă, la mai bine de cinci ani după...

Milano, sub asediul violențelor: Italia trimite încă 500 de militari, după jafuri și ciocniri cu poliția

Violențele au izbucnit în weekend, după o manifestație care începuse pașnic, organizată împotriva degradării serviciilor publice și a scumpirilorGuvernul italian pregătește trimiterea a 500...

Spotify lansează abonamente plătite pentru podcasturi. Câți bani vor câștiga creatorii și ce vor primi fanii

Spotify introduce abonamente plătite pentru podcasturi, oferindu-le creatorilor o nouă modalitate de a câștiga bani de la cei mai fideli ascultători. Noua funcție le...
Ultima oră
Pe aceeași temă