14.3 C
București
marți, 20 octombrie 2026
AcasăInternaționalDanemarca introduce serviciul militar obligatoriu pentru femei din 2026

Danemarca introduce serviciul militar obligatoriu pentru femei din 2026

Ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, a salutat această decizie, considerând-o „o victorie” pentru forțele armate

Danemarca va introduce serviciul militar obligatoriu și pentru femei, din vara anului 2026, cu un an mai devreme decât era prevăzut inițial, a anunțat Guvernul condus de social-democrata Mette Frederiksen. Decizia vine în urma retragerii opoziției din partea partidului Alianța Liberală, care alături de extrema dreaptă Democrații din Danemarca, blocase anterior această inițiativă, scrie Agerpres.

Anul trecut, cele două formațiuni au respins pactul de Apărare semnat de majoritatea părților, ceea ce a dus la amânarea aplicării măsurilor până în 2027. Însă, odată cu schimbarea poziției Alianței Liberale, stagiul militar obligatoriu pentru femei, va intra în vigoare cu un an mai devreme.

Ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, a salutat această decizie, considerând-o „o victorie” pentru forțele armate. „Forțele armate daneze au nevoie de o bază de recrutare mai largă și este o idee bună să se poată recruta atât femei, cât și bărbați. Va fi astfel îmbunătățită capacitatea de luptă”, a explicat el.

Deși nu este situată în apropierea Rusiei, Danemarca s-a remarcat în ultimii ani prin sprijinul activ acordat Ucrainei, sub conducerea premierului Mette Frederiksen.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

UPDATE Toți miniștrii Guvernului Luca Niculescu au primit avize favorabile. Parlamentul votează învestirea de la ora 14:00. Luca Niculescu: România are nevoie de un...

Audierile miniștrilor propuși în Cabinetul condus de Luca Niculescu s-au încheiat marți, în comisiile parlamentare de specialitate, toți candidații primind avize favorabile. Votul de...

FCSB, salvată din nou de un puști de 18 ani! Alexandru Stoian a decis victoria cu Voluntari și a primit o nouă poreclă

FCSB a învins-o pe FC Voluntari cu 2-1, în ultimul meci al etapei a 12-a din SuperLiga, iar Alexandru Stoian a fost din nou...

Volkswagen recheamă aproape 23.000 de SUV-uri electrice ID.4 din cauza riscului de incendiu. Șoferii sunt sfătuiți să nu încarce bateria peste 80%

Volkswagen Group of America a anunțat rechemarea în service a aproape 23.000 de SUV-uri electrice ID.4, din cauza unui posibil defect al bateriei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă