25.3 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăInternaționalSlovacia își aduce gaze rusești printr-o conductă turcească

Slovacia își aduce gaze rusești printr-o conductă turcească

Firma de stat SPP, operatorul rețelei de gazoducte din Slovacia, a început să importe gaze naturale rusești via conducta TurkStream de la 1 februarie, iar livrările sunt așteptate să se dubleze începând din luna aprilie, a declarat joi președintele SPP, Vojtech Ferencz pentru presa locală, potrivit DevDiscourse.

SPP nu are de gând să pună capăt contractului existent cu grupul rus Gazprom, care expiră în 2034, a mai spus Vojtech Ferencz pentru portalul de știri Dennik N.

Exporturile de gaze naturale rusești via conductele din perioada sovietică, care trec prin Ucraina, au fost oprite la 1 ianuarie 2025, după ce autoritățile de la Kiev au refuzat să reînnoiască un acord de tranzit cu Moscova.

Atât Slovacia cât și Ungaria au făcut presiuni pentru reluarea livrărilor de gaze rusești.

Premierul slovac, Robert Fico, a declarat luna trecută că președintele Rusiei, Vladimir Putin, a promis Slovaciei că grupul Gazprom va găsi o rută alternativă pentru a livra cantitățile de gaze prevăzute în contract.

Rusia și Turcia au lansat în mod oficial gazoductul TurkStream, cu o capacitate de 31,5 miliarde metri cubi pe an, în luna ianuarie 2020. Această conductă transportă gazele naturale rusești spre țările din sudul Europei via Marea Neagră și Turcia.

Premierul Slovaciei a adresat o invitație oficială lui Zelenski. Subiectul: tranzitul gazelor naturale

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a adresat o invitație oficială președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a participa la discuții legate de tranzitul gazelor naturale, notează Reuters.

Propunerea vine pe fondul unor tensiuni majore între cele două țări, declanșate după ce Ucraina a oprit livrările de gaze rusești către Europa la începutul lunii, odată cu încheierea acordului de tranzit dintre Kiev și Moscova.

Într-o scrisoare deschisă adresată lui Zelenski, Fico a subliniat importanța unei întâlniri directe pentru a facilita un dialog deschis pe tema aprovizionării cu gaze a Slovaciei și a altor state europene, prin intermediul infrastructurii de transport ucrainean.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Trump acuză China de ingerință în alegerile pierdute de el în 2020. Beijingul respinge acuzațiile

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat China de implicare în alegerile prezidențiale americane din 2020 și a anunțat declasificarea imediată a unor documente...
Ultima oră
Pe aceeași temă