1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăRecord de vânzări la Black Friday 2024: Peste 647.000 de clienți și...

Record de vânzări la Black Friday 2024: Peste 647.000 de clienți și 896 milioane de lei în vânzări

eMAG a înregistrat un nou record de vânzări în cadrul ediției a 14-a de Black Friday, cu 647.000 de clienți care au comandat 3,2 milioane de produse, ajungând la o valoare totală de 896 milioane de lei. Comparativ cu anul trecut, vânzările au crescut cu 22%, depășind estimările inițiale, conform companiei.

Un alt punct remarcabil al acestei ediții de Black Friday a fost performanța sellerilor din Marketplace, care au avut o creștere de 30% a vânzărilor față de 2023, scrie Ziarul Financiar.

În plus, eMAG a atins un nou record în ceea ce privește numărul de utilizatori ai abonamentului Genius, ajungând la un milion de abonați în România, oferind livrare gratuită nelimitată și acces la oferte exclusive.

Tudor Manea, CEO eMAG, a declarat: „Black Friday este un moment foarte aşteptat de români, iar rezultatele din acest an confirmă acest lucru. Clienţii se pregătesc din timp, îşi planifică cumpărăturile şi aleg cele mai bune oferte în momentul în care iau decizia de achiziţie.

Implicarea activă a comercianţilor din Marketplace, care au adus un număr mai mare de oferte la cele mai bune preţuri din an şi opţiunile flexibile de plată şi livrare au răspuns nevoilor oamenilor şi au menţinut interesul la cote ridicate până târziu în noapte”.

Concluzii Black Friday 2024 la eMAG:

  • 38% dintre clienți au achiziționat produse folosind abonamentul Genius, adăugând în medie 6,3 produse în coș, din diverse categorii, precum electrocasnice, produse pentru casă, mobilă, cosmetice și hrană pentru animale.
  • 73,35% dintre comenzi au fost plătite online cu cardul, evidențiind preferința pentru metode de plată rapide și sigure.
  • Aproape 24% din vânzări au fost achitate prin soluții de plată flexibile, precum My Wallet sau ratele fără dobândă (4-6 rate sau până la 40 de rate cu dobândă zero).
  • Aproape 81% dintre comenzi au fost livrate la lockerele eMAG din localitățile unde serviciul este disponibil.

Printre produsele mai speciale comandate de clienți s-au numărat 2.500 de nopți de cazare, 4.000 de vouchere pentru bilete de avion, 19 automobile, 53 de tone de carne de porc și 2.300 de servicii de sănătate.

Top categorii de produse comandate:

  • Produse cosmetice, suplimente și îngrijire personală: 615.000
  • Băuturi, băcănie, hrană pentru animale și curățenie: 706.000
  • Jucării și articole pentru copii: 399.000
  • Laptopuri, IT, birotică și papetărie: 144.000
  • TV, audio-video, gaming și cărți: 98.000
  • Electrocasnice mici: 162.000
  • Fashion și sport: 113.000
  • Mobilă și casă: 210.000

Cea mai mare valoare a comenzilor a fost înregistrată de clienții din București, urmați de cei din Constanța, Dolj, Bihor și Giurgiu.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Zi excelentă pentru tenisul românesc! Nicholas David Ionel și Ilinca Amariei, campioni ITF

Nicholas David Ionel și Ilinca Amariei au reușit performanțe remarcabile în tenis, cucerind câte un titlu ITF în Antalya, respectiv Heraklion. Cei doi jucători...

Emma Răducanu duce Marea Britanie în semifinalele Billie Jean King Cup

Marea Britanie a reușit să se califice în semifinalele Billie Jean King Cup, competiția feminină de tenis pe echipe, după o serie de victorii...

Netanyahu reafirmă respingerea oricărui armistițiu cu Hamas

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a reiterat luni respingerea faţă de încheierea oricărui acord de armistiţiu în Fâşia Gaza devastată de război deoarece, în opinia...
Ultima oră
Pe aceeași temă