4.9 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoAvere și lux în cursa pentru prezidențiale: Geoană, cel mai bogat candidat,...

Avere și lux în cursa pentru prezidențiale: Geoană, cel mai bogat candidat, dar și ceilalți prezidențiabili nu se lasă mai prejos

Mircea Geoană este recunoscut ca fiind cel mai bogat dintre candidații la alegerile prezidențiale din România. Având o carieră exclusiv în funcții publice, Geoană a reușit să acumuleze o avere impresionantă. El deține obiecte de artă și bijuterii în valoare de aproximativ jumătate de milion de lei și are în conturi peste 500.000 de euro. Averea sa a crescut constant de-a lungul anilor, cu toate că Geoană nu a activat în sectorul privat. Într-un interviu, acesta a afirmat că ar putea deveni milionar fără probleme.

Apetitul pentru lux, fie că vorbim de bijuterii, excursii exotice sau obiecte de artă rare, este bine cunoscut în cazul lui Mircea Geoană. Deși averea sa pare impresionantă pentru mulți, candidatul nu-și ascunde preferințele pentru confort și lux. „Sunt un om care am tot ce-mi trebuie, nu am grija zilei de mâine”, a declarat Geoană, recunoscând că îi place să trăiască bine.

Geoană a avut o carieră îndelungată în instituțiile statului, începând cu Ministerul Afacerilor Externe în 1990, la puțin timp după căderea regimului comunist. De atunci, a deținut diverse funcții publice, inclusiv cea de ambasador și senator, toate acestea contribuind la pensia sa specială de peste 100.000 de lei anual. Cu toate acestea, rămâne neclar cum a reușit să strângă o avere atât de mare doar din salarii publice.

Fostul secretar general adjunct al NATO a avut anul trecut indemnizație de 240.000 de euro pentru funcției deținute, dar câștigă și pensie că fost diplomat și bani din chirie și din drepturi de autor.

Controversele din jurul averii lui Geoană nu lipsesc. De-a lungul anilor, presa a relatat că familia Geoană a primit cadouri de lux din partea unor personaje controversate, printre care ceasuri de mii de euro oferite de Marian Vanghelie. De asemenea, în cartea „Spovedania lui Rizea”, fostul politician Cristian Rizea dezvăluie cum vacanțele luxoase ale familiei Geoană la Monte Carlo au fost plătite de terți, adesea persoane implicate în diverse anchete.

Alți candidați și averile lor

Marcel Ciolacu, actualul premier, are în proprietate două terenuri și două locuințe în județul Buzău, dar nu deține un autoturism. În conturile sale se află 115.000 de lei, iar din funcția de premier a câștigat aproape 180.000 de lei. Soția sa, care conduce o patiserie în Buzău, are un salariu lunar de 4.500 de lei.

Nicolae Ciucă, fost premier, militar de cariera, este proprietarul a două terenuri, unul situat în comuna natală Plenița și altul în Ilfov, precum și al unei case lângă București. Deține două mașini și are în conturi aproape 340.000 de lei, dar și un credit bancar de 100.000 de lei. În declarația de avere apar și veniturile din indemnizațiile de fost premier, președinte al Senatului, și pensia specială.

Elena Lasconi a trecut în declarația de avere mai multe terenuri și case moștenite de soțul ei, o mașină, un împrumut de 33.000 de lei acordat partidului USR și datorii de peste 400.000 de lei din credite. Salariul său de primar reprezintă principala sursă de venit, iar soțul său este consilier juridic în grupul USR de la Camera Deputaților.

George Simion, liderul AUR, fost marketist la firma lui Lulea (lider important AUR) nu deține nici terenuri, nici proprietăți imobiliare sau autoturisme. În declarația sa nu apar bijuterii sau obiecte de artă de valoare, însă a rămas cu 60.000 de euro după organizarea botezului copilului său la Gura Humorului.

Kelemen Hunor, liderul UDMR, are în proprietate trei terenuri intravilane și două terenuri agricole, plus trei case de locuit în județele Cluj și Harghita. El deține patru autoturisme și a investit în tablouri semnate de artiști contemporani.

Ludovic Orban, fost premier, deține împreună cu soția sa o casă de locuit și o mașină veche de 17 ani. Principalele sale venituri provin din indemnizația de deputat.

Candidatul independent Cristian Diaconescu (fost vicepreşedinte al Senatului, fost ministru la Externe şi la Justiţie) a cărui soție, Mariana Diaconescu este de peste 9 ani președinta Asirom Vienna Insurance, a moștenit un teren într-o comună din județul Argeș și a achiziționat unul suplimentar. Mai deține două case și un apartament, două autoturisme, precum și trei tablouri moștenite, a căror valoare depășește 6.000 de euro.

Eliza Avram
Eliza Avram
Eliza Avram scrie sub pseudonim la *România Liberă* din 2014. Jurnalist de investigații, este cunoscută pentru dezvăluirile despre corupția din România, printre care legăturile dintre Speranța Munteanu (KPMG România) și fostul premier Victor Ponta, implicarea lui Gabriel Predoiu, fratele fostului șef SIE și pe atunci ofițer SRI, într-o rețea de trafic și prostituție, dar și în acțiuni împotriva unor oameni de afaceri. Alte anchete notabile includ rețeaua de corupție de la Unirea Shopping Center și afacerile clanului Stan (Stanbox).
Cele mai citite

Românii vor în Europa cu partide suveraniste

Rezultatele alegerilor parlamentare ne aruncă într-un peisaj politic fragmentat, cu un PSD care rămâne principala forță politică, dar fără o majoritate suficientă, pentru a...

Biletele de tren se scumpesc începând cu 15 decembrie

Începând cu 15 decembrie 2024, se scumpesc biletele de tren cu 4,6%, odată cu implementarea noului mers al Trenurilor 2024-2025. Această ajustare reflectă actualizarea...

Rareș Bogdan: Să ne ducem iar în braţele PSD înseamnă că nu am învăţat nimic şi că suntem complet cretini

Rareș Bogdan vrea în opoziție, după rezultatul de la alegerile parlamentare Europarlamentarul Rareș Bogdan cere conducerii PNL trecerea în opoziție, pentru cel puțin un an....
Ultima oră
Pe aceeași temă